Data publicării:

Ştirbu (PNL) cere demiterea ministrului Culturii. Vezi care sunt motivele

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor, Gigel Ştirbu (PNL), le-a cerut miercuri, în plen, social-democraţilor să ia în calcul retragerea sprijinului politic sau demiterea ministrului Culturii, George Ivaşcu.

În caz contrar, liberalii vor iniţia o moţiune simplă împotriva acestuia. Ştirbu a explicat că, în urmă cu aproximativ o lună, a început demersurile pentru a-l invita pe ministrul Culturii la audieri în comisie pentru a vorbi despre proiectele şi acţiunile cu privire la aniversarea Centenarului Marii Uniri, iar acesta nu a dat curs celor patru solicitări.

'Am schimbat deja trei miniştri la instituţia care se ocupă de aniversarea Centenarului sau cu pregătirile pentru aniversarea Centenarului Marii Uniri. Actualul domn ministru al Culturii a luat decizia să anuleze hotărârea fostului ministru al Culturii - şi anume aceea de a valida cele 2.048 de proiecte depuse de autorităţile locale din România şi de alte organisme nonguvernamentale, luând decizia ca în perioada următoare, prin pixul domniei sale, să hotărască care sunt proiectele viabile pentru aniversarea Centenarului. Suntem la sfârşitul primului trimestru. Anul 2018. Eu, personal, nu pun acest lucru decât pe o lipsă de capacitate managerială ieşită din comun, nu vreau să duc acest lucru în zona lipsei de bună credinţă, încă îl bănuiesc că este un bun român. (...) Solicit reprezentanţilor PSD să ia în calcul retragerea sprijinului politic sau demiterea acestui domn. În situaţia în care nu se întâmplă acest lucru, eu personal voi cere grupului politic PNL ca în perioada imediat următoare să depună o moţiune simplă la adresa acestui ministru', a declarat Ştirbu, în plenul Camerei Deputaţilor.

La rândul său, deputatul PNL Florin Roman, vicepreşedinte al Comisiei comune a Parlamentului cu privire la Centenar, a spus că ministrul Culturii nu înţelege că proiectele pe această temă trebuie să urmeze o procedură de licitaţie care poate dura mai multe luni.

[citeste si]

'Ministrul Culturii fuge şi dispare din spaţiul public într-un moment extrem de important. (...) Acest om nu a fost o zi în administraţia publică, nu pricepe că toate aceste proiecte trebuie să urmeze o procedură de licitaţie care poate dura luni de zile. Acest om este incapabil să înţeleagă că, dacă mai stă mult, nu va putea face nimic, că încalcă legea. Treziţi-l pe domnul Ivaşcu, treziţi-i pe cei de la minister! Mă uit în partea stângă a sălii. Spuneţi-i acestui om că au trecut trei luni de când am votat în Parlament bugetul şi în trei luni nu a fost în stare să semneze contractul de execuţie a Monumentului Unirii. (...) Dacă Ministerul Culturii nu îşi va respecta angajamentul, nu va respecta legea bugetului, legea monumentului, la Alba Iulia vom pune o hologramă 3D (...) şi vom scrie - aici ar fi trebuit să fie monumentul promis de adormitul întru Domnul şi adormitul ministru al Culturii. Treziţi-l la realitate pe acest actor, spuneţi-i că viaţa reală este alta, scoateţi-l din Ministerul Culturii să îl vedem şi noi la faţă', a arătat Roman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel