Data publicării:

Ştirbu-Ivaşcu: O nouă moţiune în Parlament. "Motivaţiile sunt nenumărate"

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp
Camera Deputatilor
Camera Deputatilor

Preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, liberalul Gigel Ştirbu anunţă că Partidul Naţional Liberal va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Culturii, George Ivaşcu.

'În unanimitate, BEx al PNL a hotărât depunerea moţiunii simple împotriva ministrului Culturii, George Ivaşcu, de către grupul PNL. Motivaţiile sunt nenumărate. (...) Anul 2018 este poate cel mai important an pentru românii de pretutindeni. Anul acesta sărbătorim Centenarul Marii Uniri. Se împlinesc 100 de ani de când naţiunea română a săvârşit actul de unire a tuturor teritoriilor în care românii sunt majoritari. Ca atare, solicităm prin această moţiune simplă la adresa ministrului Culturii şi Identităţi Naţionale ca domnia sa să vină în faţa Parlamentului şi să spună care este stadiul pregătirii acestor manifestări', a spus Ştirbu, la Parlament.

El a precizat că deputaţii USR şi PMP şi-au manifestat disponibilitatea de a semna această moţiune simplă.

'În ceea ce priveşte moţiunea simplă la adresa ministrului Culturii, vrem să vă informăm că am făcut invitaţie tuturor colegilor din Opoziţie, atât colegilor din USR, cât şi colegilor din PMP. Aceştia şi-au oferit disponibilitatea de a semna alături de PNL moţiunea iniţiată de noi', a spus Ştirbu. Liberalul a susţinut că în acest an 'vom avea pur şi simplu o batjocură la adresa acestei sărbători mari a tuturor românilor'.

Statuia Marii Uniri

'Există, la ora actuală, un proiect pentru realizarea statuii Marii Uniri de la Alba Iulia, un concurs, licitaţie de proiecte, câştigat de sculptorul Buculei, care în acest moment nu poate să îşi ducă la îndeplinire acest grandios proiect deoarece Ministerul Culturii refuză cu obstinaţie semnarea contractului de pornire a lucrărilor. Acest proiect a fost pierdut de către Ministerul Culturii, aproape la sfârşitul primului trimestru din acest important an suntem în situaţia în care Ministerul Culturii ne demonstrează că are la nivelul conducerii persoane de o incapacitate managerială crasă sau mai bine spus oameni care nu gândesc româneşte', a susţinut Gigel Ştirbu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel