Stimulatoare cardiace. Adrian Molnar: Sunt recuperate de la oamenii morţi în Germania şi Franţa, dar sunt refolosite în ţările din lumea a treia
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Dosar stimulatoare cardiace. Adrian Molnar: Sunt recuperate de la oamenii morţi în Germania şi Franţa, dar sunt refolosite în ţările din lumea a treia / Foto: Pixabay, de Jorge Gonzalez
Dosar stimulatoare cardiace. Adrian Molnar: Sunt recuperate de la oamenii morţi în Germania şi Franţa, dar sunt refolosite în ţările din lumea a treia / Foto: Pixabay, de Jorge Gonzalez
Directorul medical al Institutului Inimii "Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca, Adrian Molnar, susține că în Germania şi Franţa stimulatoarele cardiace sunt recuperate de la pacienţi care au murit, apoi trimise în ţări din lumea a treia.

Directorul medical al Institutului Inimii "Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca, Adrian Molnar, a afirmat, în contextului scandalului de la Iaşi în care erau prelevate dispozitive cardiace de la persoane decedate şi montate altor pacienţi, că în Germania şi Franţa acestea se recuperează de la pacienţi care au murit, sunt verificate şi apoi trimise în ţări din lumea a treia, care nu şi-ar permite unele noi, nefiind utilizate în ţările europene. El a precizat că în România legislaţia spune că nu se reutilizează, scrie Ziarul de Iași.

Adrian Molnar a declarat, luni, la Prima News, că stimulatoarele cardiace sunt gratuite în România şi nici nu ar trebui să se pună în discuţie recuperarea acestora de la persoane decedate. 

"Mi se pare nefiresc să îi spui pacientului că dispozitivul respectiv va fi recuperat. La noi în România aceste dispozitive sunt decontate de Casa de Asigurări, sunt gratuite, ele sunt implantate la persoane care au nevoie şi nu nici nu ar fi voie să se pună în discuţie recuperarea acestor dispozitive de la persoane care au decedat. Aţi pus întrebarea dacă în alte ţări se practică acest lucru. Da, există la nivel european anumite ţări în care legislaţia este adaptată nevoilor acelei ţări. Se spunea că în Germania aceste dispozitive se recuperează. Şi în Franţa. Este foarte adevărat, m-am informat şi eu şi se recuperează, aceste dispozitive sunt testate înainte să se vadă cât la sută din bateria respectivă mai este valabilă, parametri de funcţionare dacă sunt normali, se recuperează, se resterilizează, se ambalează şi sunt trimise în ţările lumii a treia, unde din cauza condiţiilor bugetare din fiecare ţară capacitatea lor de a cumpăra dispozitive noi este redusă. Aceste dispozitive dacă se recuperează în Germania şi Franţa nu sunt folosite în Germania şi în Franţa sunt trimise în alte părţi unde este nevoie şi pot salva vieţi", a explicat Adrian Molnar. 

Adrian Molnar: Resterilizarea aparatelor nu le influenţează funcţionalitatea 

El a explicat că resterilizarea acestor aparate nu influenţează funcţionalitatea lor. 

"S-a pus şi această problemă dacă această resterilizare a aparatelor nu va influenţa funcţionalitatea acestor aparate. Se pare că nu influenţează funcţionalitatea lor cu toate că pe dispozitivele noi, care sunt şi la noi cumpărate în institut, scrie clar că sunt pentru single-use, nu sunt pentru a fi resterilizate. Se pare că s-au făcut studii şi s-au publicat studii în Marea Britanie pe un număr mare de dispozitive reutilizate şi resterilizate şi nu au fost constatate un număr mai mare de infecţii mai mult decât la persoanele care s-au instalat dispozitive noi. (...) Nu ar fi o problemă din punct de vedere medical. Problema se pune altfel, legislaţia la noi spune nu se reutilizează şi punct. Nici nu mai încap niciun fel de discuţii", a mai transmis directorul medical al Institutului Inimii "Niculae Stăncioiu".

Întrebat cât de mult este afectată încrederea opiniei publice în sistemul de sănătate din România, Adrian Molnar a răspuns: "Suntem afectaţi de aceste poveşti care se vehiculează peste tot şi pe bună dreptate în foarte multe privinţe. Suntem şi ne simţim frustraţi practic pentru că ne gândim cum ne privesc pacienţii pe marea majoritate a medicilor din România, care încearcă cu disperare să ajute oamenii şi să facă acest lucru zi de zi".

Cât costă aceste dispozitive

Adrian Molnar a precizat care este preţul unor astfel de echipamente. 

"Aceste dispozitive nu au nişte preţuri aşa de mari încât să nu şi le poată permite un guvern ca cel al României să le achiziţioneze. Stimulatoarele cardiace au preţuri de la 500 – 600 de euro bucata până la 2 – 3.000 de euro bucata în funcţie de performanţele pe care le au. Sunt mai multe tipuri de dispozitive. Defibrilatoarele sunt un pic mai scumpe. Sunt defibrilatoare de 5-6-7.000 de euro, sunt şi de 12.000 de euro în funcţie de parametri pe care îi au şi pe care îi folosesc. Stimulatoarele cardiace care se folosesc şi la noi în Institut. Institutul primeşte pentru acest program o anumită sumă de bani pe care cel care coordonează acest program îşi face achiziţiile, ştiind care este lista de aşteptare a persoanelor, ştiind care este în medie numărul persoanelor care vin în urgenţă şi au nevoie de aceste dispozitive", a declarat Adrian Molnar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel