Știința, aliatul în lupta pentru reducerea riscurilor asociate fumatului
În centrul abordării de reducere a efectelor nocive ale fumatului, se află datele științifice solide. Ele indică posibilitatea scăderii riscului de a dezvolta boli cardiovasculare atunci când oamenii se lasă de fumat sau, cel puțin, când trec la utilizarea de produse alternative.
După patru decenii de legiferare restrictivă a fumatului și zeci de ani de când medicina susține cu tărie abstinența ca unică soluție, suntem în continuare într-o paradigmă globală deloc îmbucurătoare. În lume există peste 1 miliard de fumători, avem peste 80 de milioane de bolnavi de cancer pulmonar și peste 65 de milioane de decese din cauza aceleiași patologii.
E clar că ceva substanțial trebuie schimbat pentru a obține rezultate diferite. Iar oamenii de știință, doctori, fizicieni sau chimiști, își unesc eforturile cu cele ale companiilor comerciale pentru a rezolva rapid și eficient o ecuație ce are potențialul de a salva milioane de vieți omenești.
În cadrul celei mai recente conferințe OpenScience desfășurate în Elveția anul acesta, specialiștii reuniți la eveniment au subliniat cu argumente, cifre și dovezi cât de important este ca industria tutunului și responsabilii din sănătate publică –cei care fac legislația în domeniu– să-și unească eforturile în jurul ideii de reducere a riscurilor asociate fumatului.
„Milioane de morți datorate cancerului pulmonar ne arată fără echivoc că vechile discursuri care oferă doar abstinența ca soluție nu funcționează. Oamenii continuă să fumeze și oamenii continuă să moară. Fumatul este o boală cronică și e de datoria noastră să oferim soluții alternative cu risc scăzut celor care nu pot sau nu pot încă să se lase complet de fumat” – a spus Dr. Peter Harper, specialist în oncologie.
Tot el a subliniat că „nu există în viață nimic care să fie complet lipsit de riscuri. Știind asta, mai ales noi, doctorii, trebuie să lucrăm cu realitatea posibilă, nu cu idealul.”
„De aceea, nu putem aștepta până când am găsi o alternativă la fumat care să aibă riscuri zero. Trebuie să acționăm acum, să vorbim acum despre riscuri scăzute și să oferim acum fumătorilor șansa de a adopta produse cu risc scăzut pentru sănătatea lor.” – a completat ideea Dr. Gizelle Baker, VP Global Scientific Engagement, Philip Morris International.
„Pentru a obține reducerea efectelor nocive ale fumatului, avem nevoie de produse care vor reduce riscul la nivel individual pentru cei care le folosesc. Pasul următor este să îi convingem pe cât mai mulți dintre fumători să adopte aceste produse și să renunțe la țigări. Este cunoscut faptul că renunțarea la fumat duce la scăderea riscurilor cardiovasculare. O reducere a acestor riscuri este de asemenea posibilă atunci când fumătorii trec complet la produse fără fum”, au mai adaugat aceștia.
Toate dovezile științifice de până acum arată clar că produsele fără fum care încalzesc tutunul dar nu îl ard, reduc semnificativ substanțele nocive care pătrund în corp.
În plus, în fiecare an se adaugă exemple de succes documentate în țările care au început deja de ceva timp să le adopte. Cea mai reușită strategie de luptă împotriva consumului de tutun, implementată în Japonia, a fost lansarea, în 2014, a produselor alternative de fumat. În 2010, când aceste alternative nu existau, prevalența fumatului în Japonia era de 19,5%. În 2019, la 4 ani de la lansarea acestor produse pe piața, acest procent a scăzut la 12%.
Evident, cea mai bună soluție rămâne în continuare renunțarea completă la fumat. Un lucru este cert, știința evoluează cu o rapiditate pe care oamenii nu o pot întotdeauna urma îndeaproape. Tocmai de aceea, rămâne vital rolul experților în a prezenta pacienților lor aceste soluții care pot fi beneficii pentru sănătatea acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News