Stelian Ion spune că Ministerul Justiției nu are un buget mai mic
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Stelian Ion comentează bugetul primit de Justiție în 2021
Stelian Ion comentează bugetul primit de Justiție în 2021
Ministrul Justiției, Stelian Ion, a venit cu clarificări despre tăierile de buget care au adus Ministerelor fonduri mai puține decât anul trecut.

Rugat să comenteze bugetul scăzut al Ministerului Justiției din 2021, ministrul Stelian Ion a ținut să contrazică informația. „Aș îndrăzni chiar să vă contrazic. Dacă ne uităm pe cifre, nu este un buget mai mic dacă avem în vedere ajustările care s-au făcut anul trecut la rectificarea bugetară”.

„Și anul trecut s-a pornit cu o sumă un pic mai mică, sumă care ulterior, la rectificare, a fost acoperită pentru vouchere, pentru anumite sume izvorâte din hotărâri judecătorești ș.a.m.d. Lucrurile acestea și anul acesta sunt avute în vedere și bugetul, la Ministerul Justiției, este comparabil cu bugetul anului trecut. Aș zice că la credite de angajament avem un pic mai mult, iar la credite bugetare vom fi la același nivel”, a continuat el.

Nu s-au tăiat banii pentru cei care lucrează în sistem

„Sigur, mi-aș dori mai mult, mi-aș dori mult mai mult pentru Justiție și am avut anumite negocieri cu ministrul Finanțelor, negocieri la care a răspuns pozitiv, a înțeles necesitatea de a nu elimina anumite componente salariale să spun așa, pentru că este inacceptabil să se întâmple lucrul acesta. În primul rând trebuie să avem grijă de oamenii care lucrează în sistem și am primit un răspuns pozitiv pe această parte. Justiția trebuie susținută și nu doar din vorbe”, a mai spus ministrul Ion.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel