Data actualizării:
Data publicării:

Ștefan Bănică Jr, făcut KNOCKOUT de un concurent X Factor. "Marius Moga i-a FURAT caietul de cântece!"

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto: X Factor
Foto: X Factor

Un concurent X Factor a stârnit hohote de râs pe scenă. Cu ce piesă a venit și ce a putut face în fața tuturor. 

Iulian Diac este concurentul care a stârnit hohote de râs pe scena X Factor. 

Hotărât să-i cucerească pe cei patru jurați, dar și pe spectatori și telespectatori, Iulian Diac a creat un adevărat moment de umor.

Glumele pe seama lui au început încă dinainte de a urca pe scenă, atunci când numele său a ridicat mari semne de întrebare pentru Ștefan Bănică Jr și Loredana Groza.

"Diac Iulian... aa, deci e băiat", a spus Ștefan Bănică Jr.

"Nu, e fată!", a completat Loredana.

"Nu, e băiat. Cum să fie fată și să-l cheme Iulian?", a subliniat Ștefan Bănică Jr.

"Îl cheamă Rosa Carmeli", a mai spus Loredana.

"Mă, iubita mea, ce scrie aici, mânca-ți-aș gura ta?!", i-a spus Bănică, în timp ce-i arăta foaia cu numele concurentului.

"Ai un nume foarte interesant"

"E prima oară când sunt la televizor și e prima oară când sunt în fața telecamerelor. O să am emoții foarte mari, pentru că nu sunt genul care vreau să atrag atenția asupra mea", a spus Iulian Diac înainte de a urca pe scenă.

"Bine, ai câștigat", i-a spus Loredana lui Ștefan Bănică în momentul în care concurentul a intrat în scenă și au văzut că este băiat. "Ai un nume foarte interesant", a continuat ea. 

"Da, tradus din latină, Rosa înseamnă trandafir și Carmeli e numele unui munte. Eu mi-am adăugat numele", a spus Iulian Diac.

Iulian Diac le-a spus juraților că este ospătar, mai mult în Italia, că singura experiență cu muzica este în Biserică și că până la vârsta de 17 ani a scris 40 de cântece. 

"Le-am scris într-un caiet, dar când am plecat din țară am pus caietul în podul casei și după ani de zile nu l-am mai găsit. Nici nu-mi mai aduc aminte versurile", a mai spus el.

"Ne-ai făcut curioși acum", a spus Loredana.

"Da, piesa o să fie de Crăciun! Știu că pare comic", a spus Iulian Diac.

Piesă de Crăciun, în mijlocul verii, la X Factor

Momentul său, piesa de Crăciun și interpretarea sa au stârnit hohote de râs.

"Bă, mie mi-e dor de Crăciun, sincer, dar nici în halul ăsta", i-a spus Ștefan Bănică Jr. 

"Am venit cu piesa asta pentru că asta era trimisă în producție", s-a apărat concurentul.

"Iubitule, noi suntem în 29 iulie, sunt 40 de grade afară, mor câinii cu limba scoasă pe jos, pe aici, se târăsc. Ceva nu se leagă. Eu am avut senzația că ești în fața unui pluton de execuție și zic, aoleu, acum îl împușc. Dar nu te împușca nimeni, tu cântai mai departe. Ai fost ca un miel la tăiere", a continuat Bănică. 

Deși prima dată i-a dat un NU, Iulian Diac nu l-a băgat în seamă pe Ștefan Bănică Jr, așa că a transmis un sărut pentru publicul care-l aplauda. 

Întrebat de jurat pe cine a pupat, concurentul a spus că pentru el contează reacția publicului, nu răspunsul său.

"I le-a furat Marius Moga!"

"Dacă cineva nu-l ia pe băiatul ăsta într-un film, face o mare greșeală", a spus Răzvan Simion.

"E adorabil acest băiat și povestea lui cu caietul, cu cântecele... mie îmi plac oamenii ăștia care sunt altfel. Sunt înnebunită! E mortal!", a completat Loredana.

"Dar de ce și-a uitat caietele în pod?", a întrebat Delia echipa X Factor.

"La noi în CAR s-a auzit că i l-a furat Marius Moga", a spus echipa X Factor.

"I le-a furat Marius Moga!", a spus, șocată, Delia.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel