Data actualizării:
Data publicării:

Ștefan Bănică Jr, declarație acidă despre cei trei copii ai săi: Nu te ajută la nimic. Cine-mi mai dă anii înapoi?

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto: Youtube podcast Mihai Morar
Foto: Youtube podcast Mihai Morar

Ștefan Bănică Jr. a făcut mărturisiri despre el și despre familia sa. 

Invitat în podcastul lui Mihai Morar, Ștefan Bănică Jr. a făcut dezvăluiri despre el, despre familie și despre cum l-a afectat pandemia de COVID-19 din cauza lipsei concertelor și evenimentelor.

Artistul a declarat că a petrecut mult timp cu cei trei copii ai săi și că a trecut prin depresie, însă fiul său cel mic, Alexandru, pe care-l are alături de Lavinia Pîrva, a fost cel care l-a ajutat să treacă peste momentele dificile.

"Am învățat că dacă pici într-o depresie, nu te ajută la nimic. Totdeauna trebuie să existe din orice o parte plină a paharului. La mine a fost că eu am stat cu copilul meu cel mic. Cu Alexandru am stat și asta a fost partea plină a paharului. Cine mai îmi dă mie înapoi anii pe care nu i-am petrecut așa cum aș fi vrut cu Ștefan, cu Violeta? Cu ăsta mic am stat, am stat doi ani jumate zi de zi, ceea ce este cel mai mare câștig. Dacă n-ar fi venit pandemia asta, n-aș fi atât de bogat pe cât m-a îmbogățit acest copil", povestește artistul.

Câți bani a pierdut Ștefan Bănică Jr. în pandemie?

Artistul recunoaște că a pierdut mulți bani, deoarece i s-au anulat toate spectacolele, însă a câștigat mult pentru că a petrecut timp cu cei trei copii ai săi.

"Am pierdut niște concerte, am pierdut niște spectacole, am pierdut niște bani, dar, dacă m-ai pune să dau timpul înapoi, n-aș face nicio schimbare", a completat el.

Ștefan Bănică Jr, despre tatăl său: "Mă pupa și la 25 de ani la fel cum mă pupa și când eram mic"

Ștefan Bănică Jr. a afirmat că tatăl său a fost un bărbat care i-a oferit afecțiune și iubire, chiar și după ce a crescut. Atât el, cât și fratele său se simțeau mândri de fiecare dată când tatăl lor îi pupa și îi îmbrățișa în public.

"Tata era un tip extrem de uman. Tata mă pupa și la 25 de ani la fel cum mă pupa și când eram mic. De față cu toată lumea, nu avea nicio treabă cu chestia asta. Distanța ți-o impunea prin modul lui de a gândi. Eu am avut norocul că am fost ca un burete, adică luam cam tot ce vedeam, prindeam", povestește cu emoție Ștefan Bănică.

Lavinia Pîrva, întrebarea jenantă pe care i-a pus-o lui Ștefan Bănică Jr. la PRIMA întâlnire: Nu mi-aș fi imaginat niciodată

 

Invitată în emisiunea "Întrebarea Mesei Rotunde" a lui Marius Manole, Lavinia Pîrva a făcut o serie de dezvăluiri inedite și nu a ezitat să vorbească despre viața ei sentimentală, deși în general păstrează discreția în privința acestui subiect.

Cântăreața a mărturisit că înainte de a-l cunoaște pe cel ce avea să îi devină soț, îl admira la fel ca orice român, era fanul lui, dar nu și-a imaginat că va ajunge să se căsătorească cu el. 

"Îl admiram ca orice român, pentru că este un artist foarte iubit. Dar nu mi-aș fi imaginat niciodată că o să ajung aici", a spus Lavinia Pîrva în emisiunea. 

Mai mult, artista a vorbit și despre prima lor întâlnire și a dezvăluit ce l-a întrebat prima dată atunci când l-a văzut. 

Conform spuselor sale, ea a fost curioasă să afle dacă este sau nu machiat.

"Prima dată când l-am cunoscut pe Ștefan Bănică, l-am întrebat dacă este machiat", a mai spus ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel