Data publicării:

Steaua-Rapid, ANUNŢ privind biletele la meciul de sâmbătă

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

CSA Steaua anunţă vânzarea a 33.000 de bilete şi aşteaptă 40.000 de spectatori la meciul cu Academia Rapid.

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunţat că până în acest moment s-au vândut 33.000 de bilete şi aşteaptă peste 40.000 de spectatori la meciul cu Academia Rapid, programat, sâmbătă, în etapa a 23-a a Ligii a IV-a. Directorul de marketing al CSA Steaua, Cristian Cîrlan, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că interesul major dovedeşte faptul că acest meci reprezintă 'un moment istoric în sportul românesc'.

'Este un interes major pentru că e un moment istoric până la urmă pentru sportul românesc, pentru fotbalul românesc în special. Un asemenea interes pentru un meci de Liga a IV-a nu cred că a mai fost până acum. Din datele pe care le avem, în momentul de faţă avem vândute 33.000 de bilete, cărora li se adaugă abonamentele şi invitaţiile. Deci totalul general al ocupării este în momentul de faţă 35.425 de locuri. Azi s-au deschis însă şi casele de la Arena Naţională şi ne aşteptăm ca la ora meciului să fie pe stadion în mod clar peste 40.000 de spectatori. Cele două peluze dedicate galeriilor sunt epuizate. Ştiu că suporterii rapidişti au fost mai harnici în primele zile de vânzare, dar lucrurile s-au echilibrat', a explicat Cîrlan.

Profit maxim

Acesta a menţionat că profitul CSA Steaua în urma partidei cu Academia Rapid se va ridica la peste 100.000 de euro.

'Meciul are un grad ridicat de risc şi la cererea Jandarmeriei efectivul de agenţi de pază a fost suplimentat de la 350 la 960. Asta a ridicat şi costurile cu paza, până la aproximativ 40.000 de euro doar această parte. Dar probabil pofitul acestui meci va fi undeva la 200%. O estimare la vânzarea a peste 40.000 de bilete ar aduce un profit de peste 100.000 de euro. E un plus foarte mare şi ne comparăm cu Liga I din acest punct de vedere', a precizat Cîrlan.

Directorul de marketing a adăugat că la acest meci vor fi prezenţi şi 10 jurnalişti străini din 5 ţări, Polonia, Austria, Grecia, Italia şi Germania. Conform organizatorilor, înainte de meci jucătorii generaţiei '86 vor prezenta spectatorilor Cupa Campionilor Europeni. De asemenea, ei vor trimite în tribune aproximativ 100 de mingi cu autografele lor. Tot atunci fanfara militară va intona imnul României.

În pauza meciului, spectatorii vor asista la o demonstraţie oferită de Detaşamentul Drill Team al Brigăzii 30 Gardă 'Mihai Viteazul'. Lovitura de începere a partidei va fi dată de foştii căpitani ai echipei Steaua, Tudorel Stoica şi Ştefan Iovan. Echipa de fotbal CSA Steaua întâlneşte, sâmbătă, de la ora 19,45, pe Arena Naţională din Capitală, formaţia Academia Rapid, într-o partidă contând pentru etapa a 23-a a Ligii a IV-a.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel