Ştefan Mitroi au vorbit despre dărâmarea statuilor din Bucureşti după perioada comunistă, dar şi despre cauzele care duc la aceste schimbări. 

"Mi-e teamă pentru unele romane. Mă gândeam că unele au pagini care ar putea fi interpretate. Statui au fost dărâmate. Una era chiar în faţa Casei Presei. Eroii ascunşi sub pat înainte de 1989 s-au luptat după", a spus Val Vâlcu în interviul cu scriitorul Ştefan Mitroi. 

"Am fost martor la ce s-a întâmplat aici în faţa Casei Presei. De la fereastră am privit cum a fost culcat vânjosul Lenin la pământ. Au tras mult de el, cu macarale, până l-au culcat", a replicat Mitroi. 

"Dar cine era? A venit mulţimea, cine o conducea? Că nu era ceva asumat politic!", a mai întrebat Val Vâlcu. 

"Nu ştiu dacă era o mulţime. Poate au fost câţiva protestatari. Dar a fost un demers instituţional, nu cred că au venit nişte oameni de pe stradă să îl dărâme pe Lenin. Poate că bine au făcut. Sigur că prea ne şedea aşa în ochi. Dar putea fi dus în altă parte. Până la urmă, Petru Groza era în faţa spitalului municipal", a mai arătat scriitorul. 

"Dar de ce să muţi statuile? Austriecii au lăsat tancul ăla pierdut de Armata Roşie în acelaşi loc până azi!", a continuat Vâlcu. 

"Aşa este. Am văzut că mai au şi statui cu eroi sovietici. M-am crucit! Poate că ei nu au avut atât de mult de suferit, nu au fost resentimentele astea!", a mai spus Mitroi. 

Iată în continuare dialogul: 

Val Vâlcu: Dar să revenim la Petru Groza. A fost un personaj. A condus România într-o perioadă. Aşa cum comuniştii au dărâmat statuia regelui de la Biblioteca Universitară, te duci şi dărâmi statuia lui Petru Groza... 

Ştefan Mitroi: Absolut, e un capitol... 

Val Vâlcu: În perioada aia s-au schimbat şi denumirile străzilor. Spre exemplu 1 mai. Puteai să faci un nou bulevard Mihalache, de ce era nevoie să transformi bulevardul 1 mai în bulevardul Mihalache. 

Ştefan Mitroi: Eu sunt un megieş al străzii Ion Mihalache, fost 1 mai. Mi-e greu să spun Mihalache, spun 1 mai şi acum. Sunt convins că şi cei care stau de mult aici fac la fel. Aşa cum bunăoară satul meu din Teleorman se numea Grosu. După reforma administrativă, s-a mutat primăria în alt sat şi i-au spus Siliştea. Dar dacă sunt întrebat de unde sunt, tot de Grosu vorbesc. Şi a trecut jumătate de veac.. Cred că este o boală românească, a începuturilor repetate. Niciodată nu ducem ceva la capăt, nu credem în continuitate. Dar mai degrabă e sfârşit după sfârşit. Toţi cred că lumea a început cu ei, că nu a mai fost nimeni înainte, că doar ei au 30-35 de ani şi vor avea veşnic vârsta asta. Cumva suntem în solda vremelniciei. 

VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO: 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News