Data publicării:
Presiunea notelor și impactul asupra copiilor: „Finalul nu este un copil mai deștept, ci un maraton de descurcat”
Sistemul educațional din România este centrat pe note, iar această mentalitate afectează profund dezvoltarea emoțională și personală a elevilor. Psihologul Ana-Maria Zamfir a abordat acest subiect în cadrul emisiunii Părinți Prezenți, de la DCNews.
Psihologul subliniază că valoarea personală a copiilor este tot mai des definită de evaluările externe, mai degrabă decât de cunoștințele și abilitățile practice.
„Din păcate, în viață, scopul este nota. Finalul nu este un copil mai deștept, ci maratonul de descurcat. Asta vedem în jur și studiile arată același lucru”, a declarat Ana-Maria Zamfir. Psihologul atrage atenția că în goana pentru note și performanță academică, se ignoră adesea dezvoltarea holistică a copilului.
De la școala primară până la examenele de capacitate, elevii sunt împinși să concureze pentru rezultate bune, în detrimentul acumulării de cunoștințe utile sau a formării unor abilități practice. „Dacă nu ai intrat la liceul dorit, crezi că nu ești suficient de bun. Dacă ai intrat, acel loc te definește. Nu mai contează că știi să bați un cui sau să faci o bezea”, a adăugat Ana-Maria Zamfir.
Într-un sistem care pune accentul pe competiție, copiii își construiesc valoarea de sine pe baza percepțiilor externe. „Cum te văd colegii, profesorii, părinții, vecinii... toate aceste opinii îți creează o imagine despre cine ești. Este posibil să păstrezi această părere toată viața, influențând permanent modul în care te vezi și te raportezi la lume”, a explicat psihologul.
Acest proces devine mai intens pe măsură ce elevii se apropie de examenele importante, cum ar fi Evaluarea Națională. „Capacitatea este vârful de meditații. Este o alergătură permanentă pentru note și locul la liceu. Elevii din clasa a VIII-a spun tot mai des: ‘Încă un pic’. Până când, ce? Până iei nota și ori reușești, ori nu. Și dacă nu reușești? Rămâi cu impresia că nu ești capabil”, susține psihologul.
Ea a evidențiat și limitările sistemului de evaluare academică din România. „Aud adesea că elevii din alte țări, precum Anglia sau Suedia, nu știu nimic conform standardelor noastre. Dar evaluările noastre ce măsoară? Ecuații pe care oricum le uiți în timp?”, a întrebat retoric Zamfir, subliniind că sistemul nu încurajează învățarea pe termen lung sau dezvoltarea abilităților esențiale.
"Haideți să îi luăm la testat, după doi ani, să vedem cât mai știu din ce au învățat. Pentru ce au învățat? Au învățat ca să treacă, efectiv, un hop, iar acel hop nu rămâne cu nimic concret ca și valoare reală pentru copil", subliniază Ana-Maria Zamfir.
Vezi întreaga emisiune, aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News