Statuia "Leul-simbolul orașului Ierusalim", inaugurată în București
La 70 de ani de relații diplomatice neîntrerupte româno-israeliene, Primăria Capitalei prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, în colaborare cu Ambasada Israelului în România și Fundația Reut au inaugurat monumentului de for public "Leul - simbolul orașului Ierusalim", în Piața Leul Ierusalimului din București.
La baza realizării din bronz a monumentului de for public stă opera colectivă cu aceeași denumire, ce a fost realizată în scop caritabil de tineri artiști israelieni în vederea obținerii de fonduri pentru persoane cu dizabilități, ce a fost donată de Consiliul local al Ierusalimului prin Fundația Reut (cunoscută anterior ca Fundația Ronald S. Lauder) Primăriei Capitalei în semn de prietenie la ceas aniversar.
Având în vedere faptul că aceasta din urmă a fost realizată pentru expunerea într-un spațiu protejat, dar și condițiile climatice din București, la recomandările specialiștilor a fost decisă realizarea din bronz a monumentului de for public "Leul - simbolul orașului Ierusalim", în tehnica basoreliefului, prin interpretare plastică a suprafeței sculpturii, cu evidențierea semnelor și simbolurilor pictate pe suprafața statuii model.
La ceremonia de dezvelire a monumentului au participat Primarul General al Capitalei, Gabriela FIREA, ambasadorul Israelului în România,Tamar SAMASH, Consulul Onorific al României în Israel, Herman BERKOVITS.
În cadrul aceluiași eveniment, au fost inaugurate inaugurate oficial și Piața Leul Ierusalimului (intersecţia străzii Clucerul Udricani cu strada Olteni, din sectorul 3 al Capitalei) și Clădirea Academician Nicolae Cajal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News