Data actualizării:
Data publicării:

Statistici îngrijorătoare. Oficial OMS: ”Tinerii nu sunt invincibili”

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Oficialii OMS atrag atenția că noul coronavirus poate duce la forme severe și la tineri. 

Datele arată că persoane tinere ajung să fie spitalizate cu Covid-19, au precizat oficiali din Organizația Mondială a Sănătății în timpul unei conferințe de presă de la Geneva, scrie CNN.

”Tinerii nu sunt invincibili”, a spus dr. Maria Van Kerkhove, epidemiologul de bolii infecțioase al OMS.

”Ceea ce știm din datele din mai multe țări, inclusiv date din China, inclusiv date din SUA și Italia, Iran și Coreea și Japonia și altele, este că acest virus poate provoca boli ușoare”, a spus Kerkhove. ”Dar avem rapoarte și există câteva publicații care descriu infecția severă la copii”.

Ce arată statisticile internaționale 

Dr. Mike Ryan, directorul executiv al programului de urgențe pentru sănătate OMS, a declarat că în Coreea, 20% din decese au fost la persoane sub 60 de ani. În Italia, până la 15% din persoanele care beneficiază de terapie intensivă erau sub 50 de ani, iar în Germania și în alte țări, de la 10% până la 15% dintre persoanele sub 50 de ani vor avea o infecție moderată până la severă.

”Acest virus Covid-19 este capabil să provoace infecții și boli severe la oameni de toate vârstele”, a spus Kerkhove.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel