Data publicării:

Stare de urgență. Se prelungește valabilitatea certificatelor de handicap şi atestatelor de asistent maternal

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp
 Medicină
Medicină

Autoritățile au anunțat că valabilitatea certificatelor de handicap şi atestatelor de asistent maternal a fost prelungită pe tot parcursul situaţiei de urgenţă.

Certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap şi atestatele de asistent maternal eliberate de comisia pentru protecţia copilului, precum şi certificatele de încadrare în grad şi tip de handicap eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, care expiră în perioada de urgenţă declarată, îşi prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgenţă, anunţă Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA), scrie Agerpres. 

"Începând de luni, 16 martie, toate certificatele de handicap, adulţi şi copii, care expirau în această perioadă, îşi prelungesc valabilitatea cu 30 de zile, adică atât cât va dura situaţia de urgenţă. Dacă starea de urgenţă se va prelungi, se va menţine această măsură. Deci, nu mai este necesar să faceţi niciun drum în această perioadă", se menţionează în mesajul postat de ANDPDCA, pe pagina de Facebook.

Recomandări pentru cetățeni 

Autoritatea recomandă persoanelor care doresc să solicite pentru prima dată un certificat de handicap şi care nu pot aştepta până la anularea stării de urgenţă să se adreseze Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), care au primit instrucţiuni să adopte metode flexibile de a derula procedura de evaluare.

ANDPDCA recomandă persoanelor interesate să urmărească site-urile DGASPC de care aparţin, pentru informaţii relevante.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel