Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Stare de urgenţă în Republica Moldova, pentru 60 de zile. Decizie în plină pandemie COVID-19

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Parlament-Republica-Moldova
Parlament-Republica-Moldova

Parlamentul Republicii Moldova a declarat, marți, stare de urgență pe o perioadă de 60 de zile.

Instituirea stării de urgenţă este determinată de răspândirea rapidă în regiune a epidemiei declanşate de noul coronavirus şi evoluţia situaţiei epidemiologice în republică, dar şi de definirea de către OMS a gradului "foarte ridicat" al pericolului legat de aceasta pandemie.

Iată anunţul făcut de către Parlamentul Republicii Moldova: 

"Parlamentul a declarat stare de urgență pe perioada 17 martie – 15 mai 2020.
 
Potrivit Hotărârii privind declararea stării de urgență, în această perioadă Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova va emite dispoziţii în vederea punerii în executare a următoarelor măsuri:

1) instituirea unui regim special de intrare şi ieşire din ţară;
2) instituirea unui regim special de circulaţie pe teritoriul ţării;
3) introducerea regimului de carantină şi luarea altor măsuri sanitaro-antiepidemice obligatorii;
4) stabilirea unui regim special de lucru pentru toate entităţile;
5) interzicerea desfăşurării adunărilor, manifestaţiilor publice şi a altor acţiuni de masă;
6) dispunerea, la necesitate, a raţionalizării consumului de alimente şi de alte produse de strictă necesitate;
7) coordonarea activităţii mijloacelor de informare în masă privind: a) informarea populaţiei despre cauzele şi proporţiile situaţiei excepţionale, despre măsurile întreprinse pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situaţii şi protecţia populaţiei; b) familiarizarea populaţiei cu regulile de comportare în timpul situaţiei excepţionale; c) introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicaţii;
8) modificarea procedurii de numire în funcţie şi de destituire a conducătorilor agenţilor economici şi ai instituţiilor publice;
9) interzicerea demisiei lucrătorilor, cu excepţia cazurilor prevăzute de actele normative, pentru această perioadă;
10) chemarea cetăţenilor pentru prestări de servicii în interes public în condiţiile legii;
11) efectuarea, în modul stabilit de lege, a rechiziţiilor de bunuri în scopul prevenirii şi lichidării consecinţelor situaţiilor care au impus declararea stării de urgenţă;
12) efectuarea altor acţiuni necesare în vederea prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor pandemiei de coronavirus (COVID-19)".

"Hotărârea prevede că dispoziţiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova. Toate dispoziţiile emise de Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova intră în vigoare din momentul adoptării", se arată pe siteul Parlamentului Republicii Moldova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel