Data actualizării:
Data publicării:

Un inginer de la o companie strategică din Rusia, condamnat la 16 ani de închisoare. Acuzații de "înaltă trădare" în folosul Ucrainei

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Un inginer rus care lucra pentru o companie strategică și care a fost acuzat de furnizarea de informații „militare și tehnice” către Ucraina a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru „trădare înaltă”, conform anunțului făcut marți de un tribunal local din Ural. 

Danil Muhametov, 32 de ani, inginer la Uralvagonzavod, unul dintre cei mai mari producători de tancuri din lume situat în Nijni Taghil, fusese arestat în 2023 de Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) împreună cu soţia sa Victoria, potrivit unui comunicat al tribunalului regional Sverdlovsk.

Acuzat că "a furnizat serviciilor speciale ucrainene informaţii militare şi tehnice", Muhametov "a recunoscut parţial vinovăţia sa", potrivit tribunalului, care l-a condamnat la "16 ani de detenţie într-un penitenciar cu regim sever".

De la începutul ofensivei ruse din Ucraina, procesele pentru "trădare", "terorism" sau "spionaj", care continuă să ducă la pedepse grele, s-au înmulţit

Victoria Muhametova, care lucra de asemenea la uzilele Uralvagonzavod, a fost condamnată la începutul lui octombrie la 12 ani şi jumătate de închisoare pentru aceleaşi motive, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti.

De la începutul ofensivei ruse din Ucraina în februarie 2022, procesele pentru "trădare", "terorism" sau "spionaj", care continuă să ducă la pedepse grele, s-au înmulţit.

Mii de persoane au fost de atunci sancţionate, ameninţate sau întemniţate din cauza opoziţiei lor la războiul împotriva Ucrainei, conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Poliția rusă a reținut o femeie din Crimeea din cauza unui videoclip pro-Ucraina realizat de fiica ei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel