Data publicării:

Stare de alertă. Se reiau slujbele religioase, se deschid hotelurile

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sedința Comitetului Național pentru Situații de Urgență
Sedința Comitetului Național pentru Situații de Urgență

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunţat că se vor relua slujbele religioase, dar în exteriorul bisericilor. De asemenea, Tătaru a declarat că se vor redeschide hotelurile, urmând ca regulile să fie stabilite printr-un ordin comun cu Ministerul Economiei. 

'Începând cu 15 mai, se reiau şi slujbele religioase în exteriorul bisericii. Este un prim pas pentru a face o evaluare ulterioară în decurs de 14 zile a acestei măsuri şi a putea în etapa viitoare să dăm voie să se ţină slujbe şi în biserică. Aceste reguli care au fost evaluate şi enunţate împreună cu Institutul Naţional de Sănătate Publică vor fi într-un ordin comun al ministrului Sănătăţii cu Secretariatul pentru Culte.

Se reiau sau se deschid hotelurile şi în acest context vom avea un ordin comun, care va specifica regulile, împreună cu ministrul Economiei', a precizat ministrul Sănătăţii. Tătaru a mai anunţat că regulile pentru deschiderea saloanelor de îngrijire corporală se vor regăsi într-un ordin comun cu ministrul Economiei şi ministrul Muncii.

În cazul redeschiderii muzeelor, regulile vor fi detaliate într-un ordin comun al ministrului Sănătăţii cu ministrul Culturii. 'Menţionez în continuare că se reiau în acest context şi activităţile desfăşurate în cabinetele de stomatologie, cu reguli aferente, pe care le veţi găsi într-un ordin al ministrului Sănătăţii. Pacienţii pentru cabinetele de stomatologie care au şi patologie COVID se vor putea trata în cabinete special desemnate. Odată cu 15 mai, se reiau şi activităţile medicale pentru patologia non-COVID, care, specific, se vor desfăşura după reguli sanitare epidemiologice în unităţile sanitare desemnate non-COVID.

Rămânem în continuare într-o pandemie, rămânem în continuare cu spitalele de fază 1, fază 2 şi suport COVID pregătite. Suntem în continuare în desfăşurarea unei patologii pe care o avem şi nu trebuie să o scăpăm din mână. Există un moment al relaxării care trebuie bine gestionat, există un moment al relaxării care nu trebuie să uite de precauţii şi de reguli. Vom evalua această relaxare şi primele măsuri la 14 zile. Evaluarea ne va da şi măsura continuării cu alte relaxări sau intervenţia pentru a corecta în cazul în care vom avea o creştere a numărului de cazuri noi', a mai spus ministrul Sănătății.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel