Mircea Eremia recunoaște că la început de drum are multe emoții, dar este și foarte entuziasmat de această etapă din viața sa.
„Postul de prezentator este un capitol nou în viața mea. Mi-am dorit de mult să fac acest pas și sunt sigur că mă voi descurca foarte bine. Pot spune că deja sunt familiarizat cu echipa Antena Stars, m-au primit mereu cu brațele deschise când am lansat melodii noi, lucru care mă va ajuta foarte mult să mă acomodez cu această nouă etapă din viața mea. Am emoții, dar sunt unele constructive", spune Mircea Eremia.
Colega lui, Natalia Mateuț, care s-a întors dintr-o binemeritată vacanță, este convinsă că noua echipă va deborda de energie.
"Întotdeauna o schimbare vine cu o provocare pentru fiecare dintre noi. Toamna asta vine cu multe surprize pentru telespectatorii Antena Stars și deopotrivă cei ai "Star Matinal„. Va fi un matinal plin cu energie, voie bună și oameni frumoși cu povești interesante. Ne-am întors după o vacanță frumoasă și ne-am întors cu multă energie bună. Așa că eu, Mircea Eremia și Zizika vă așteptăm în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 8 dimineața, să fiți alături de noi", declară Natalia Mateuț, care se află într-o formă de zile mari.
Vezi și: Echipa nouă de prezentatori la "Star Matinal"!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei