Data publicării:

Stabilitatea politică, esențială pentru investitorii străini - Analiză Bloomberg

Autor: Căloiu Oana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
algeria ostatici
algeria ostatici

Alegerile parlamentare din această săptămână ar trebui să pună capăt războiului politic dintre liderii ţării sau România riscă să se confrunte cu declinul monedei, obligaţiunilor şi

România, ţara cu cei mai mulţi premieri începând din 1990 în rândul statelor membre UE, a fost condusă în acest an de trei guverne, întârziind planuri de a consolida economia şi justiţia. Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta sunt prinşi într-o luptă pentru putere care a condus la prăbuşirea unui guvern în martie şi la un vot de demitere a preşedintelui. Referindu-se la acest conflict, Angela Merkel şi-a exprimat îngrijorarea că România înregistrează un recul democratic, susține Bloomberg.

Pe fondul instabilității politice, încrederea investitorilor a scăzut, alimentând majorarea costurilor de împrumut şi împingând leul la un minim record de 4,652 lei pe euro la începutul lunii august. Totodată, Banca Naţională a României a oprit o serie de reduceri de dobândă, al căror scop era stimularea economiei. Analiștii economici sunt de părere că scepticismul investitorilor, privind capacitatea Guvernului de a-și respecta promisiunile, afectează situația economică. "Nu cred că actuala coaliţie de guvernare este conştientă de pericolele cu care se confruntă. (Incertitudinea - n.r.) afectează investiţiile străine, întrucât companiile devin foarte suspicioase privind prezenţa într-o ţară în care nu ştiu la ce să se aştepte", a declarat Michael Taylor, analist la Oxford Analytica.

Managerul companiei Templeton Asset Management, Mark Mobius, a declarat pentru Bloomberg că alegerile parlamentare din 9 decembrie pot contura un cadru prolific pentru țară, pentru că indiferent de formula Guvernului după vot, analiștii se așteaptă la stabilitate şi predictibilitate pentru mediul de afaceri, cadrul necesar pentru o înţelegere cu FMI şi UE în anul următor, la încheierea actualului acord preventiv, semnat în 2011. România nu a tras fonduri prin acordul în desfăşurare.

Perspectiva unei victorii a USL, actuala coaliţie aflată la guvernare, ar putea ajuta la câştigarea încrederii investitorilor, afirmă managerul Ithuba Capital din viena, Gyula Toth. "Aşteptările sunt ca actualul guvern să câştige alegerile şi să ajungă la un acord cu FMI la scurt timp după, posibil chiar în primul trimestru. Dacă are loc o schimbare în acest scenariu, ar putea avea impact negativ", a declarat Gyula Toth. Programul de guvernare propus de USL intenţionează adoptarea de măsuri care să stimuleze economia, luând în considerare unele reduceri de taxe şi majorări de salarii.

Guvernul de după alegerile din 9 decembrie trebuie să dezvolte infrastructura şi pieţele de capital, dar şi să îmbunătăţească legislaţia, potrivit afirmațiilor lui Mark Mobius şi ale directorului OMV Petrom, Mariana Gheorghe. "Avem nevoie de un guvern care să pună în aplicare lucrurile pe care le promite. Lipsa de predictibilitate este cel mai important factor care influenţează negativ mediul de afaceri", a declarat şeful diviziei din România a Raiffeisen Bank International, Steven van Groningen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel