”Splash! Vedete la apă” revine cu Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Mărin şi Cosmin Natanticu
Autor: Rodica Mitu | Publicat pe: 28 iul 2022, 09:51
WhatsApp
Noul sezon „Splash! Vedete la apă” va avea premiera joi, 11 august.

A început numărătoarea inversă pentru emisiunea „Splash! Vedete la apă“. Din 11 august, joi şi vineri, de la 20:30 şi sâmbătă şi duminică, de la 20:00, la Antena 1, zeci de personalități, care activează în domenii cu totul diferite, îşi vor demonstra abilităţile în privinţa săriturilor în apă, dar, mai ales, vor încerca să-și testeze limitele și să-și învingă temerile, în cel mai nou sezon al emisiunii Splash! Vedete la apă.

Cel de-al cincilea sezon Splash! Vedete la apă vine cu o mulţime de surprize. În fiecare săptămână, vor exista ediţii de calificări, în urma cărora primii doi concurenţi cu cel mai mare punctaj vor ajunge direct în finala difuzată duminica, de la 20:00, la Antena 1, unde vor lupta pentru premiul săptămânal pus în joc în valore de 10.000 de lei. 

Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Mărin şi Cosmin Natanticu vor urmări salturile și vor puncta pe lângă tehnică și curaj, și evoluția participanților din prima zi de antrenament și până în clipa săriturilor efectuate în cadrul concursului. Lor le vor fi alături şi prezentatorii show-ului, Monica Bîrlădeanu, Ramona Olaru şi Răzvan Fodor, care le vor oferi ultima doză de curaj înainte de salturile de pe platformele de 3, 5, 7 sau chiar și 10 metri ale bazinului olimpic de la Bacău.  Şi în acest sezon, voia bună va fi asigurată de cuplul comic format din Paula Chirilă şi Romică Ţociu. 

La fel ca în sezoanele trecute, Claudia Tiu, Cătălin Cozma și Bogdan Ioniță sunt cei trei antrenori de la „Splash! Vedete la apă“ care îi vor ajuta pe concurenți să își perfecționeze salturile, dar și să își învingă fricile. 

Cine sunt vedetele care se vor lăsa pe mâna campionilor într-ale săriturilor şi ce salturi vor alege acestea să facă, telespectatorii pot afla urmărind cel mai nou sezon Splash! Vedete la apă, joi şi vineri, de la 20:30 şi sâmbătă şi duminică, de la 20:00, la Antena 1. 

Citește și...

America Express, la Antena 1

După două luni în care au fost departe de familie și casă, concurenții show-ului America Express s-au întors acasă.

Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din mediul online și mama ei, Mihaela, sunt concurenții „America Express - Drumul Aurului”.

Regulile sunt deja bine cunoscute: au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la amuleta supremă de 30.000 de euro, marele premiu de la finalul cursei.

Un element în plus al acestui sezon este apariția Jocker-ului, pentru care se va juca în primul episod al fiecărei etape. Câștigarea lui va aduce avantaje surpriză, care vor conta foarte mult în clasamentul final. Mutarea pe un alt continent vine cu schimbări majore de cultură și obiceiuri, pe care telespectatorii le vor descoperi odată cu cele 9 cupluri de vedete ce pleacă în această aventură. 

Cel de-al cincilea sezon al show-ului va fi prezentat de Irina Fodor care, la fel ca până acum, va fi alături de concurenți pas cu pas, îi va coordona, le va oferi misiuni, dar și mult râvnitele imunități. Poveștile despre locurile spectaculoase în care se va desfășura toată această aventură vor fi aduse în continuare de Oase și Marius Damian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?