Având în vedere creșterea numărului de cazuri care se prezintă la Spitalul Județean Galați, majoritatea pacienților nemaiputând fi transferați la spitalele suport din cauza lipsei de locuri, conducerea unității a decis transformarea etajului 1 în secție destinată internării pacienților cu COVID.
Secțiile care funcționau la etajul 1 au fost mutate la alte niveluri, după cum urmează: secția Chirughie Generală III a fost mutată la etajul IV în cadrul Secției Chirurgie 1. secția Chirurgie toracică a fost mutată la etajul V , în cadrul Secției Ortopedie și traumatologie, iar secția Chirurgie Plastică și reconstructivă a fost mutată la etajul VI în cadrul Secției ORL
În vederea funcționării acestei secții s-au obținut toate avizele de al DSP Galați și s-a înființat o linie suplimentară de gardă.
Secția nou înființată va deveni funcțională din data de 23 decembrie 2020 și va avea 105 paturi în care vor fi tratați bolnavii COVID 19 cu toate patologiile asociate, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță