Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Spitalul Filantropia din Craiova, centru pentru bolnavii de coronavirus. Panică în rândul gravidelor

Autor: Ema Apostu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Sute de gravide din Craiova nu ştiu încă unde vor naşte când se închide cea mai mare maternitate din Oltenia. Primarul orașului, Mihail Genoiu, cere ca Maternitatea Spitalului Filantropia să nu fie transformată în centru suport pentru COVD-19.

Alegeri prezidentiale 2024

Spitalul Filantropia din Craiova va fi transformat în centru suport pentru îngrijirea bolnavilor cu noul coronavirus în următoarea etapă a „planului alb". Aici ar urma să ajungă femeile însărcinate sau cele cu probleme de obstretică-ginecologie, diagnosticate cu noul coronavirus, scrie Mediafax. Lunar, la Filantropia se nasc, în medie, 250 de copii. Decizia de a transforma maternitatea într-un centru de îngrijire a bolnavilor cu COVID-19 a stârnit panică în rândul viitoarelor mămici, care spun că, în aceste condiţii nu ştiu unde vor naşte şi cu ce medici.

Maternitatea Spitalului Filantropia are 90 de paturi. Aici vin să nască sau să se trateze femei din toată Oltenia. Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, cere autorităţilor de la Bucureşti să găsească alte spitale pe care să le transforme în centre suport pentru bolnavii de coronavirus. Edilul a declarat, miercuri, că a fost asaltat de mesaje şi telefoane de la viitoarele mămici care ar fi trebuit să nască la Filantropia, aşa că a decis să transmită mai departe mesajul lor.

"Am fost asaltat cu mesaje și telefoane"

"La 24 de ore de când s-a lansat ideea că și Maternitatea Spitalului Municipal Filantropia trebuie să se transforme în spital suport pentru COVID-19, am fost asaltat cu mesaje și telefoane de la cetățenii craioveni, dar în special de la viitoare mămici care așteaptă să nască în viitorul imediat sau familii în așteptarea unui copil. Maternitatea Filantropia, incluzând secțiile de Ginecologie și Neonatologie, modernizate recent de municipalitatea craioveană, este recunoscută la nivel național că dispune de condiții deosebite de dotare și spitalizare, dar și de o asistență medicală de excepție.

Apelul acestor oameni disperați îl transmit mai departe pentru a fi preluat de DSP Dolj, dar în special de Ministerul Sănătății. Îl rog pe domnul secretar de stat Horațiu Moldovan să încerce să găsească și alte soluții decât aceea de a restricționa dreptul viitoarelor mămici din Craiova sau din împrejurimi la asistență medicală în condiții de siguranță", a declarat Mihail Genoiu, primarul Craiovei.

Potrivit lui Genoiu, autorităţile locale au pus la dispoziţie, în spitalele din Craiova, 600 de paturi pentru a fi trataţi bolnavii cu coronavirus. Edilul le cere reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii să găsească variante de centre suport pentru COVID-19 în alte oraşe din judeţ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel