Data publicării:

Spitalul de Psihiatrie din Drăgoești a devenit focar de COVID-19. Mai multe focare în județul Vâlcea

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Pixabay
Pixabay

Spitalul de Psihiatrie din Drăgoești, Vâlcea, este declarat focar de COVID-19. Este al optsprezecelea focar din județ.

Un focar de COVID-19, cu şapte cazuri confirmate, se înregistrează marţi la Spitalul de Psihiatrie Drăgoeşti, altul, cu trei cazuri confirmate, este la blocul operator de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea, iar un al treilea focar este la un cămin pentru vârstnici din Râmnicu Vâlcea, potrivit unei informări privind incidenţa îmbolnăvirilor, publicată marţi pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea.

În prezent, în judeţ, sunt în total 17 focare de SARS-CoV-2, în centre rezidenţiale, la agenţi economici, unităţi de învăţământ, o unitate sanitară şi în cadrul instituţiilor publice, se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Judeţul Vâlcea. Conform informării publicate pe site-ul DSP Vâlcea, marţi, în 16 localităţi din judeţul Vâlcea, incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele două săptămâni este de peste trei la mia de locuitori, cea mai ridicată incidenţă - 6,65/1.000 de locuitori fiind localitatea Perişani, unde sunt 14 cazuri active la o populaţie de 2.137 de locuitori.

În municipiul Râmnicu Vâlcea, incidenţa este de 4,86 şi sunt active 573 de cazuri de COVID-19, dintre acestea 10 fiind în focare, respectiv la un cămin pentru vârstnici şi la blocul operator al SJU.

Marţi, în judeţul Vâlcea au fost raportate 62 de cazuri noi, incidenţa la nivel judeţean ajungând la 2,68 la mia de locuitori. În spitalele din judeţ sunt internate în prezent 230 de persoane confirmate cu COVID-19, 25 dintre acestea prezentând simptome uşoare, 189 - simptome medii, iar 16 sunt tratate la ATI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel