Data publicării:

Spital în carantină la Suceava. Majoritatea pacienților și angajaților, infectați cu coronavirus

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Un spital din Suceava a intrat astăzi în carantină după ce majoritatea pacienților, dar și a cadrelor medicale, au coronavirus. 

Spitalul de Îngrijri Paliative Ilișești din județul Suceava a intrat, miercuri, în carantină, după ce majoritatea pacienților și mai multe cadre medicale au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus, scrie Mediafax. 

„Au fost mai multe cadre medicale și pacienți depistați pozitiv și s-a luat decizia carantinării. O parte din personalul medical depistat pozitiv, care este asimptomatic, va rămâne în spital și va avea grijă de pacienți", a declarat, pentru Mediafax, directorul DSP Suceava, Manuela Trifan.

VEZI ȘI: "Alexa, am o durere. Mă poți ajuta?"- Ultimele cuvinte tragice ale unei femei infectate cu COVID-19

Cine are grijă de pacienți 

Astfel, din cei 41 de pacienți aflați în spital, 31 sunt pozitivi, iar din cei 52 de angajați ai spitalului, 28 sunt pozitivi. Potrivit directorului DSP Suceava, atât pacienții, cât și cadrele medicale sunt fie asimptomatici, fie au forme ușoare de boală.

În spital au rămas 28 de angajați care se vor ocupa, în continuare, de îngrijirea pacienților.

„Am considerat că aceasta este cea mai bună soluție atât din punct de vedere epidemiologic, cât și pentru familiile personalului medical depistat pozitiv. Deschiderea a venit și din partea lor să se procedeze așa", a mai spus Manuela Trifan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel