Sperăm ca Andre Gomes să mai poată juca în acest sezon, spune antrenorul lui Everton
Antrenorul echipei Everton, Marco Silva, şi-a exprimat speranţa că mijlocaşul portughez Andre Gomes va mai putea juca în acest sezon, după operaţia suferită la gleznă.
Nu este uşor să avansez o dată privind posibila revenire a lui Gomes. Aşteptăm deciziile medicilor, dar nu este exclus ca el să mai poată reveni în acest sezon. Accidentarea nu a fost una uşoară, dar sperăm să-l mai vedem jucând în această ediţie a campionatului. Bineînţeles, nimic nu e sigur, a spus Silva.
Everton a anunţat luni seara că operaţia la gleznă la care a fost supus mijlocaşul a fost una reuşită, iar fotbalistul se va recupera o perioadă la spital.
Gomes, care a fost scos pe targă cu zece minute înainte de finalul meciului cu Tottenham (1-1) de duminică, a suferit o fractură la glezna dreaptă, cu dislocare, iar operaţia era inevitabilă.
Gomes a fost victima unui tackling întârziat al atacantului sud-coreean Heung-min Son, acest şoc provocând accidentarea în fapt. Fotografiile publicate de media britanică au surprins momentul în care piciorul lui Gomes s-a rotit la 90 grade în raport cu gamba, astfel că s-a presupus din start că este o fractură de gleznă şi/sau de gambă.
Arbitrul Martin Atkinson a arătat iniţial un cartonaş galben dar, după reacţiile îngrozite ale coechipierilor lui Gomes şi văzând gravitatea accidentării, l-a eliminat pe Son.
Cartonaşul roşu primit de Son a fost retras, după ce o comisie independentă a dat dreptate apelului pentru eliminare nejustificată, a anunţat, marţi, Federaţia engleză de fotbal (FA). AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News