Data publicării:
Spania, asaltată de români. Peste 30 de mii și-au luat casă acolo în 2021. Care sunt prețurile și condițiile de împrumut
Peste 30 de mii de români s-au mutat, anul trecut, în casă nouă în Spania.
Spania pare a fi una dintre țările preferate de românii care vor să se mute în străinătate. În anul 2021, în Spania, s-au vândut cu peste 30% mai multe locuințe ca în 2020. Aproape 6% dintre acestea au fost cumpărate de români. Astfel, în total, aproximativ 30 de mii de români s-au mutat anul trecut în casă nouă în această țară, relatează Pro Tv.
Unul dintre clienți a fost Maria. Românca s-a mutat în peninsulă împreună cu soțul ei acum mai bine de 12 ani. Cei doi au luat un credit ipotecar pentru o perioadă de 25 de ani și și-au cumpărat o casă de 80 de mii de euro la marginea orașului Sevilla. Aceștia plătesc o rată de 308 euro pe lună.
”De când am intrat am simțit că ăsta e fix locul unde putem pune bazele familiei noastre. E foarte aproape de magazin, de munca mea și foarte aproape de munca soțului meu”, a povestit Maria.
Doina este o altă româncă care a ales să se mute în Spania. Ea și-a luat un apartament la marginea Barcelonei și a dat pe el 120 de mii de euro.
”Am o sufragerie de 20 de metri pătrați, trei dormitoare, două mici, unul mai mare, matrimonial, două băi”, a spus Doina.
Care sunt prețurile și condițiile de împrumut
Potrivit unei analize făcute de Colegiul Notarilor din Spania, cei mai mulți români și-au cumpărat case în centrul și nordul Spaniei, prin credit. Prețul mediu pe metru pătrat variază între 900 și 2.900 de euro. Băncile din Spania cer un avans de 20% la un credit ipotecar pe 20-30 de ani. Salariile sunt mult mai mari decât în România, așa că cei mai mulți români au în plan să ramburseze împrumutul anticipat pentru că își permit financiar acest lucru.
”Este clar că e mult mai avantajos ca la un salariu mediu în Spania a unei familii - unde la 3000 de euro - să plătești o rată a creditului de 300-400 de euro”, a explicat un economist.
Deși numărul românilor care își cumpără case sau apartamente în Spania este în creștere, se pare că cele mai mari investiții imobiliare în această țară le fac germanii, britanicii și francezii. Aceștia cumpără de obicei case de vacanță de sute mii de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News