SpaceX va duce astronauți pe Lună „probabil” înainte de anul 2024. Promisiunea lui Elon Musk
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
SpaceX va duce astronauți pe Lună „probabil” înainte de anul 2024. Promisiunea lui Elon Musk  /  Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
SpaceX va duce astronauți pe Lună „probabil” înainte de anul 2024. Promisiunea lui Elon Musk / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Potrivit lui Elon Musk, racheta SpaceX va duce astronauți pe Lună înainte de 2024.

Elon Musk, fondatorul SpaceX, a sugerat că racheta Starship va duce astronauți pe Lună cel mai probabil înainte de data așteptată pentru lansare din anul 2024.

Musk a răspuns la un mesaj pe o rețea de socializare online în care un utilizator îl întreba pe directorul executiv al SpaceX dacă vehiculul de lansare va fi pregătit să ducă astronauți pe suprafața lunară până în anul 2024. Elon Musk a răspuns că Starship va fi gata „probabil mai repede”.

Bineînțeles, aceasta este clasica lăudăroșenie cu care ne-a obișnuit deja Elon Musk. Totodată, Artemis va fi o misiune extrem de dificilă care ar putea necesita de la 8 până la 16 lansări pentru o singură călătorie spre Lună. Mai mult, propriul inspector general al NASA a dat publicității recent un raport prin care se arată că aselenizarea programată pentru 2024 „nu este fezabilă” din cauza unor întârzieri în dezvoltarea de costume spațiale.

NASA încă are încredere deplină în compania lui Elon Musk

SpaceX a instalat recent racheta Starship pe booster-ul Super Heavy, astfel creând cea mai mare navă spațială din istorie. Acum, SpaceX așteaptă o analiză ecologică de la Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) din SUA, înainte de primul test pe orbită. Asta înseamnă că există șanse ca Starship să ajungă pe orbită în toamna acestui an.

În plus, NASA a virat recent o sumă de 300 milioane de dolari către SpaceX pentru proiectul de 3 miliarde de dolari. Așadar, agenția spațială americană încă are încredere deplină în compania lui Musk, scrie Futurism.

În orice caz, lansările pentru misiuni complexe precum Artemis trebuie privite întotdeauna cu o doză sănătoasă de scepticism. Misiunea va fi finalizată în cele din urmă, așa că cel mai bine este să avem răbdare.

În altă ordine de idei, Elon Musk a declarat recent că racheta Starship poate călători spre Marte de aproximativ 12 ori.

De câte ori va putea călători racheta Starship spre Marte și înapoi?

Directorul executiv al Tesla s-a lăudat cu vehiculul de lansare pe o rețea de socializare online, spunând că vehiculul va contribui la misiuni eficiente din punct de vedere al costurilor spre Lună și Planeta Roșie.

„Starship va fi eficientă pentru misiunile pe orbita Pământului sau pe Lună imediat ce este operațională și reutilizarea rapidă va avea loc. Misiunile pe Marte sunt mult mai complicate, pentru că Terra și Marte se aliniază doar la fiecare 26 de luni, astfel că reutilizarea navei este limitată la aproximativ 12 ori de-a lungul duratei de viață de 25 până la 30 de ani a navei”, a declarat Musk.

Totuși, câți bani va economisi, de fapt, Starship? Dacă am fi să credem comentariile din trecut ale lui Musk, racheta va economisi o sumă considerabilă. De fapt, fondatorul SpaceX a spus că Starship va putea fi lansată pentru 1,3% din banii pe care îi investește NASA momentan pentru același tip de misiuni.

Fără îndoială, Starship va revoluționa industria spațială. Abilitatea de reutilizare a rachetelor va economisi bani pentru NASA și va permite agenției americane să-și concentreze resursele pe alte proiecte importante, scrie Descopera.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel