Data publicării:

Sorin Grindeanu, întâlnire cu președintele CEDO

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Premierul Sorin Grindeanu vrea să aibă o întâlnire cu președintele CEDO. 

Sorin Grindeanu a declarat, la Antena 3, că îşi propune ca în perioada următoare să aibă o întâlnire cu preşedintele CEDO pentru a-şi face ”o imagine reală” în contextul discuţiilor din România cu privire la graţiere.

”Îmi propun ca în perioada următoare să am o discuţie şi să merg la CEDO. Să am o discuţie cu preşedintele CEDO pentru că e necesar să îmi fac o imagine reală, chiar dacă în acest moment am foarte multe informaţii, dar e necesar să-mi fac o imagine reală”, a spus Sorin Grindeanu.

El a precizat că o astfel de întâlnire este "absolut necesară". ”Am văzut declaraţia preşedintelui în plen şi recomandarea pe care a făcut-o României şi Ungariei pentru a adopta modelul italian, spunând (...) că ţine de politica internă a fiecărui stat membru”, a mai spus premierul. 

El a reiterat faptul că ”nu doar graţierea rezolvă problema, ci un pachet întreg de măsuri pe care MJ are datoria să-l prezinte în cel mai scurt timp”.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel