Data publicării:

Sorin Florea și Adi Bulboacă, eroii care luptă pentru copiii cu cancer. De ce n-au plecat din România

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cineaştii Sorin Florea – regizor şi Adi Bulboacă – fotograf au vorbit, într-un interviu acordat DC News, despre motivele care-i fac să stea să să muncească în România, deşi ar putea să creeze oriunde în altă parte a lumii, poate chiar în condiţii mult mai avantajoase din toate punctele de vedere.

„Eu am plecat la un moment dat, vreo trei ani. Şi, după mult timp şi multă căutare, mai ales în mine, am decis că e mai multă treabă de făcut aici şi îmi găsesc mai mult sens în România decât oriunde în altă parte”, a declarat Sorin Florea.

 „Eu nu am plecat niciodată şi exact la asta m-am gândit de fiecare dată când am primit câte o propunere de a mă stabili în altă parte, şi de cele mai multe ori erau foarte ofertante. Aveam ocazia să fac exact ce fac aici, fotografie de teatru cu precădere, dar exact la fel, întotdeauna am spus că în alte locuri lucrurile sunt făcute deja, sunt făcute bine şi aic”, a afirmat, la rândul său, Adi Bulboacă.

Urmăriţi integral interviul acordat de cei doi, aici: 

Youtube video image

Despre proiectul în care sunt implicaţi cei doi

Trei tineri cineaști vor realiza anul acesta o premieră pentru industria filmului românesc: un lungmetraj la Polul Nord, în Nord-Vestul Canadei. Documentarul va prezenta cursa maratonistului Vlad Crișan Pop, în cadrul competiției 6633 Arctic ULTRA 2020 cu scopul de a strânge bani pentru 100 de burse educaționale oferite copiilor cu afecțiuni oncologice. Proiectul va fi realizat cu finanțare proprie și bani proveniți din donații și sponsorizări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel