Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinale de la Lyon. Ce se întâmplă cu Simona Halep
Sorana Cîrstea (30 WTA) s-a calificat vineri seara în semifinalele turneului de tenis de la Lyon după ce a trecut în sferturi de maghiara Anna Bondar (79 WTA). În penultimul act, Cîrstea se va confrunta cu ucraineanca Dayana Yastremska (140 WTA).
De o oră și 25 de minute a avut nevoie Sorana Cîrstea pentru a o învinge în două seturi pe ucraineancă, cu scorul de 6-3, 6-3, din postura de favorită numărul 2 a turneului.
Cele două au făcut două schimburi de break-uri, până la 4-3, când românca l-a reușit și pe al treilea și a închis apoi setul pe propriul serviciu, ea servind 4 ași în primul act.
Setul secund a început cu Sorana Cîrstea făcând break, recuperat însă imediat de Bondar. Românca și-a dublat apoi reușita pe serviciul adversarei, câștigând setul cu 6-3, cu un ultim break.
Pentru calificarea în semifinală, Cîrstea va primi 8.145 de euro și 110 puncte WTA, care într-un clasament live, o aduc pe locul 27, cu unul mai jos decât Simona Halep, pe care o poate depăși dacă se va califica în finală.
În cealaltă semifinală se întâlnesc sâmbătă franceza Caroline Garcia și chineza Shuai Zhang, potrivit Mediafax.
Sorana Cîrstea o poate detrona pe Simpna Halep
Diferența dintre cele două jucătoare din România, înaintea turneului de la Lyon, era de doar 167 de puncte. Simona Halep nu va evolua în niciun turneu în această perioadă, iar Sorana Cîrstea este printre favoritele de la Lyon.
Dacă va reuși să câștige turneul francez, Sorana Cârstea va primi 250 de puncte WTA și va redeveni cea mai bine clasată jucătoare de tenis din România.
Dacă se va întâmpla acest lucru, Sorana o va depăși pe Simona în clasamentul WTA pentru prima dată după nouă ani de zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News