Sorana Cîrstea, în ”sferturile” de la Dubai, după o revenire spectaculoasă
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Sonia Baciu
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 Dubai, unde se va confrunta cu o campioană de Grand Slam.

Sorana Cîrstea (locul 22 WTA) s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 din Dubai, după ce a câștigat în fața croatei Donna Vekic (locul 31 WTA), scor 3-6, 6-3, 7-5, în 2 ore și 17 minute.

Sportiva din România, care săptămâna trecută pierduse în fața liderului mondial în turul al doilea de la Doha, în turneul din Dubai nu a pierdut set în primele două partide disputate, cu americanca Sofia Kenin, respectiv cu rusoaica Veronika Kudermetova. 

În meciul din ”optimi”, Sorana Cîrstea a început mai greu, croata, care a eliminat-o pe Aryna Sabalenka, a făcut break la zero, în al treilea game, pe care apoi l-a consolidat, după care și-a adjudecat primul act în doar 36 de minute.

În setul secund, Cîrstea și-a ridicat nivelul  și a câștigat pe serviciul adversarei încă din primul game, stare care a continuat și pe parcursul setului adjudecat cu 6-3, trimițând meciul în decisiv.

Actul al treilea a fost dominat de Sorana Cîrstea, care a condus cu 3-0, însă croata, deși nervoasă pentru situația în care se afla a reușit să egaleze la 3-3, respectiv la 4-4, ca apoi să preia conducerea la 5-4 și să servească pentru câștigarea meciului și calificarea în ”sferturi”. Sorana Cîrstea a revenit, încă o dată, a egalat, apoi a trecut în față, reușind un ultim break, care i-a adus victoria.

Duel cu o campioană de Grand Slam, pentru un loc în semifinale

În sferturile de finală de la Dubai, Sorana Cîrstea se va confrunta cu cehoiaca Marketa Vondrousova (locul 8 WTA), campioana de la Wimbledon din 2023.

Cele două sportive s-au mai întâlnit de trei ori în carieră, românca impunându-se de două ori, cea mai recentă victorie fiind în ”optimile” turneului WTA 1.000 de la Miami 2023, meci câștigat cu scorul 7-6, 6-4.

Citește și: Halep, mesaj emoționant după audierile de la TAS: Coşmarul pe care l-am trăit timp de un an şi jumătate s-a terminat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel