Data actualizării:
Data publicării:

Sondaj online al USR despre Rafila, dispărut de pe site. PSD: Nu mai merge să măsluiţi voi voturile, ca la Sectorul 1 / USR reacţionează

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp

USR a pus pe site un sondaj în care le cerea urmăritorilor să evalueze activitatea ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila. După mai multe voturi, sondajul a fost scos de pe site, iar cei de la PSD au reacţionat imediat. 

Cei de la PSD reclamă pe Facebook că USR a scos sondajul, pentru că rezultatul acestuia îl punea într-o lumină favorabilă pe Alexandru Rafila. 

Concret, 59% dintre respondenţi au ales opţiunea "Foarte bun" la întrebarea "Ce notă i-aţi da lui Alexandru Rafila?", în timp ce opţiunea "Nesatisfăcător" a fost aleasă de 33 % dintre votanţi. 

"Puneți sondajul înapoi! Românii vor să voteze, lașilor! Nu mai merge să măsluiți voi voturile, cum ați făcut-o la Sectorul 1 sau în alegerile voastre interne!!!", au scris cei de la PSD pe Facebook. 

Ulterior, USR a reacţionat, chiar printr-un comentariu la postarea social-democraţilor. 

"Nu l-am scos noi, a picat serverul, la fel cum a picat rata de vaccinare de când e Rafila ministru. Serverul își va reveni, rata de vaccinare cu Rafila ministru... avem dubii", au scris cei de la USR. 

Ce spunea Marcel Ciolacu la început de ianuarie despre o eventuală demisie a lui Rafila 

„Eu nu am avut nicio discuție cu domnul Alexandru Rafila despre demisie”, a spus Marcel Ciolacu la începutul lunii ianuarie. 

Președintele PSD a respins zvonurile conform cărora este deranjat de creșterea în popularitate a ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.

„Nu-i adevărat... Fac ce pot să comunice foarte bine, să depășească acest impas de credibilitate între instituțiile statului și cetățeni”, a explicat, la România TV, președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Rafila anunță explozie de cazuri

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că tendinţa ascendentă al infecţiilor cu SARS-CoV-2 continuă, iar săptămâna viitoare va fi o nouă creştere spectaculoasă a numărului de cazuri, aşteptările fiind ca această evoluţie să mai dureze cel puţin două săptămâni, până pe 10 februarie.

"Trendul ascendent al acesteia infecţii continuă, chiar dacă astăzi a fost o mică scădere, aşteptată, pentru că ieri am avut numărul maxim de cazuri după patru zile libere, când (...) testarea a fost mai limitată. Şi aceste valori, în jurul a 30.000 de cazuri, probabil că vor fi înregistrate până sâmbătă, după care va urma o nouă scădere, undeva în jurul cifrei de 15 - 18.000 de cazuri, estimăm noi, pentru week-end, dar săptămâna viitoare va exista o nouă creştere spectaculoasă, să zicem, şi cifrele cu patru în faţă nu sunt excluse pentru această perioadă", a afirmat Rafila la începutul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel