Sonda Dawn, aparţinând NASA, misiune aproape de sfârşit
Misiunea sondei Dawn, prima misiune care a studiat de aproape o planetă pitică, se apropie de sfârşit, conform unui anunţ făcut vineri de NASA care a precizat că sonda Dawn mai are doar foarte puţin combustibil.
Sonda Dawn a depăşit aşteptările experţilor, reuşind să culeagă date unice despre corpurile din Centura de asteroizi dintre orbitele planetelor Marte şi Jupiter. Această misiune a fost lansată în urmă cu 11 ani, transmite DPA. Lansată de la Cape Canaveral, Florida, în septembrie 2007, sonda Dawn a explorat planeta pitică Ceres şi planetoidul Vesta, care împreună reprezintă aproximativ 45% din masa totală a obiectelor din Centura de asteroizi.
Conform NASA, sonda Dawn vor rămâne fără hidrazină, principalul combustibil, între jumătatea lunii septembrie şi jumătatea lunii octombrie. Apoi sonda va pierde legătura cu Pământul şi va rămâne, timp de câteva decenii, pe orbita lui Ceres. "Deşi va fi trist să asistăm la sfârşitul misiunii sondei Dawn, suntem foarte mândri de multiplele ei realizări", a declarat Lori Glaze, directorul Diviziei de Ştiinţe Planetare a NASA.
Costurile acestei misiuni s-au ridicat la 473 de milioane de dolari
Datorită misiunii Dawn am aflat că planeta pitică Ceres, cel mai mare obiect din Centura de asteroizi dintre planetele Marte şi Jupiter, este o lume complexă şi activă, diferită de celelalte corpuri ale sistemului solar. Observaţiile realizate prin intermediul sondei Dawn indică faptul că suprafaţa acestei planete pitice este modificată de erupţii recente ale unor vulcani de gheaţă, iar crusta lui Ceres este un amestec neobişnuit de gheaţă şi rocă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News