Șofer rănit, după ce podul pe care se deplasa s-a prăbușit
Un bărbat în vârstă de 27 de ani a fost rănit, după ce s-a răsturnat cu camionul pe care îl conducea în albia unui pârâu, ca urmare a surpării unui pod.
Potrivit sursei citate, bărbatul rula cu autocamionul încărcat cu pământ pe un drum judeţean iar la un moment dat a virat la dreapta pe un drum de interes local. În momentul în care vehiculul a trecut peste un pod construit peste pârâul Suha Mică, pilonii au cedat, ceea ce determinat surparea podului şi, implicit, răsturnarea camionului.
"Sub greutatea încărcăturii şi din cauza deteriorării podului, acesta s-a surpat şi camionul s-a răsturnat pe o parte. Şoferul este suspect de fractură de humerus. La etilostest a ieşit zero, deci nu a consumat alcool", a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectorului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu, pentru Agerpres.
Şoferul, care este din localitatea Negostina, comuna Bălcăuţi, a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News