Șocant: Cum arată casa memorială George Enescu
Casa în care a copilărit George Enescu ajunsese depozit de cartofi și urma a fi demolată. Cu greu, a fost clasată ca monument istoric în urma unor presiuni din partea presei și a unor acţiuni conduse de cunoscuta pianistă Raluca Ştirbăt, preşedinta Asociaţiei George Enescu din Viena.
Casa din comuna Mihăileni în care a copilărit şi şi-a petrecut vacanţele de vară marele muzician George Enescu a primit aviz favorabil din partea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. Șeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural (DJCPN) Botoşani, Dănuţ Huţu a declarat că „În etapa a doua, va fi emis ordinul de ministru şi efectiv va fi publicat în Monitorul oficial actul normativ privind clasificarea clădirii şi ea îşi capătă oficial această calitate de monument istoric”, potrivit turismistoric.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News