Data publicării:
Situația sezonierilor din Germania. Violeta Alexandru a PLECAT la fața locului
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a plecat în Germania pentru a vedea la faţa locului care sunt problemele cu care se confruntă lucrătorii români.
'O altă provocare a stării de urgenţă, căreia ne-am străduit să îi răspundem corect şi fără patimă, a venit din partea sezonierilor români care au plecat să muncească în străinătate în ultima perioadă. Respect dreptul oricărui român să muncească oriunde alege să facă acest lucru şi îi rog pe toţi cei care (re)încep munca să facă acest lucru cu forme legale, să citească contractele cu atenţie, să solicite răspunsuri clare înainte de semnarea contractului. Dacă se întâmplă totuşi să întâmpine probleme, indiferent unde muncesc, în România sau în străinătate, trebuie să semnaleze orice potenţial abuz. Am nevoie să vorbesc cu românii noştri serioşi care muncesc în Germania. Aşa că am plecat spre ei', scrie sâmbătă ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale pe pagina sa de Facebook.
Ce a declarat secretarul de stat din Ministerul Muncii, Tudor Polak
La rândul său, secretarul de stat din Ministerul Muncii, Tudor Polak, a arătat că aproximativ 26.000 - 27.000 de români au plecat în ultima perioadă cu curse charter în Germania pentru a lucra în agricultură însă nu au fost primite sesizări cu privire la eventuale abuzuri.
'Doamna ministru (Violeta Alexandru, ministrul Muncii, n.r.) şi-a dorit să meargă în Germania pentru a vedea dacă suspiciunile care au apărut în presă în ultima perioadă se confirmă. Din informaţiile pe care le avem sunt undeva în jur de 26.000 - 27.000 de cetăţeni români care au plecat cu curse charter în ultima perioadă în Germania pentru a lucra în agricultură. Din informaţiile pe care noi le avem şi din întâlnirile pe care le-am avut cu ataşaţii de muncă care sunt pe fiecare ambasadă în parte, noi nu am primit sesizări asupra abuzurilor la care sunt supuşi cetăţenii sau lucrătorii români', a afirmat sâmbătă Tudor Polak la Digi24.
Câte sesizări au fost făcute pe adresa Ambasadei României din Germania
Acesta a arătat, în context, că pe adresa Ambasadei României din Germania erau undeva în jur de 4, 5, 6 sesizări, o cifră foarte mică comparativ cu cei 26.000 - 27.000 de lucrători plecaţi acolo.
'Doamna ministru a fost într-o permanentă legătură cu ambasadorul României în Germania şi a avut discuţii şi cu ministrul Muncii din Germania. Noi am înaintat o propunere de memorandum prin intermediul căruia ar exista o mai bună cooperare interinstituţională între cele două ţări, şi vorbim aici în principal de o mai bună colaborare între Inspecţia Muncii din România şi instituţia similară din Germania.'
'În momentul în care va fi semnat memorandumul va permite să existe chiar şi controale comune ale unor inspectori ai Inspecţiei Muncii din România care să se deplaseze în Germania şi să vadă la faţa locului problemele. Vizita doamnei ministru vine exact pentru a vedea la faţa locului care sunt problemele de care se lovesc cetăţenii români care lucrează în acest moment în Germania. Problema în cazul de faţă nu este despre cetăţeni români care pleacă şi muncesc la negru.
Aceşti cetăţeni, pentru a putea să lucreze în Germania sau în orice altă ţară din UE, şi pentru a li se permite accesul în acea ţară, au semnate contracte de muncă. Vizita doamnei ministru în acest context vine special pentru a sesiza dacă aceste contracte sunt respectate', a explicat oficialul din MMPS, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News