Situaţia economică din zona euro, mai rea decât cele mai pesimiste previziuni
Situaţia economică din zona euro s-a înrăutăţit în luna martie dincolo de previziunile celor mai pesimişti analişti, din cauza unei scăderi puternice a activităţii din industria manufacturieră din Germania şi Franţa, potrivit unor sondaje în mediul de afaceri.
Sondajele PMI au evaluat performanţele a mii de companii din fiecare dintre cele două ţări în luna martie, iar rezultatele zdrobesc practic orice speranţă că zona euro va mai reuşi să evite recesiunea.
Cifrele arată că activitatea economică din Germania şi Franţa, cele mai mari economii europene, începe să scadă, iar numărul locurilor de muncă din zona euro afişează cea mai abruptă rată de reducere din ultimii doi ani.
"Pare a fi un an foarte prost, dacă lucrurile vor continua astfel. Am avut o uşoară revenire la începutul anului, când am sperat că economia va prinde avânt, dar se pare că a obosit", comentează Chris Williamson, economisul şef al Markit, compania care a efectuat sondajele.
El notează că rezultatele sondajelor reflectă o contracţie economică de aproximativ 0,1% în zona euro în primul trimestru, după scăderea de 0,3% din ultimele trei luni ale anului trecut.
Astfel, blocul monetar ar fi deja în recesiune tehnică.
Media estimărilor economiştilor contactaţi de Reuters indică o contracţie economică de 0,3% în zona euro în acest an, similară cu cifra înaintată în februarie de Comisia Europeană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News