Data publicării:

Site de matrimoniale pentru ortodocși. Manelele, criteriu de selecție

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Un site inedit de matrimoniale a fost lansat în România, unul creștin-ortodox. Se adresează persoanelor credincioare care vor să se căsătorească.

Pe site se pot înregistra femeile creștin-ortodoxe și bărbații creștini-ortodocși, cu vârste între 18 și 70 de ani. În ceea ce privește credința, ei trebuie să bifeze între patru variante: "merg mai rar la biserică", "particip deseori la Sfânta Liturghie", "țin posturile, mă spovedesc din când în când" și "mă spovedesc des, cel puțin de patru ori pe an".

Un criteriu de selecție sunt MANELELE. Creștin-ortodocși trebuie să bifeze "nu ascult" sau "îmi plac". Despre acest criteriu, reprezentanții site-ului scriu că gusturile muzicale contează și că "acest gen de entertainment separă destul de radical oamenii pe două platforme spirituale total diferite", subliniind că nu pot conviețui doi oameni, unul care ascultă manele toată ziua și celălalt care are o repulsie față de ele. 

De asemenea, doritorii de căsătorie trebuie să scrie dacă nu au copii sau au copii dintr-o căsătorie anterioară și ce înălțime au.

Înainte de a completa formularul este scris un text cu roșu: "Daca nu sunteti din Biserica crestin ortodoxa si nu doriti sa va intemeiati o familie, va rugam, nu va inregistrati. Nu se va accepta nici o inscriere fara o adresa de email verificata. Confidentialitatea este garantata. Acceptam doar membri care isi fac o prezentare suficient de detaliata si in duh crestin.

Va rugam sa adaugati Rugaciunea lui Iisus ("Rugaciunea Inimii").

Datorita timpului limitat, acceptarea poate dura 2 saptamani.
Daca dupa 2 saptamani nu ati primit un email de confirmare, inseamna ca inscrierea nu a fost acceptata".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel