Singura țară care nu a intrat în recesiune, afectată de criza din zona euro
Economia Poloniei a înregistrat o creştere de 3,5% în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă avansul a încetinit de la 4,3% în ultimele trei luni din 2011, ca urmare a impactului crizei din zona euro asupra exporturilor şi investiţiilor.
Creşterea de 3,5% a fost anticipată de cei 33 de analişti consultaţi de Bloomberg. Faţă de trimestrul al patrulea, Polonia a avut un avans economic ajustat sezonier de 0,8%, scrie Mediafax.
Polonia, singura ţară UE care a evitat recesiunea în 2009, ar urma să înregistreze o creştere a PIB de 2,7% în acest an, cel mai ridicat nivel în rândul statelor membre, potrivit estimărilor din mai ale Comisiei Europene.
"Având în vedere înrăutăţirea situaţiei din Europa, impactul psihologic al ultimei faze a crizei şi atenuarea efectelor legate de investiţiile în infrastructură pentru Campionatul European de Fotbal, ne aşteptăm la o creştere mai slabă în următoarele trimestre", a declarat Gabor Ambrus, economist la firma 4CAST, din Londra.
Zlotul polonez s-a întărit joi, după anunţarea datelor de către autorităţile de la Varşovia. Zlotul a pierdut aproape 5% în luna mai, cea mai mare depreciere în rândul monedelor europene după rubla rusească, potrivit calculelor Bloomberg.
Polonia s-a bazat pe piaţa internă, de 38 de milioane de consumatori, şi pe investiţiile în infrastructură, susţinute de fonduri UE, pentru a asigura creşterea economică, însă ţara este afectată de problemele din zona euro, către care se îndreaptă 55% din exporturile ţării.
Exporturile au urcat anual cu 4,8% în primul trimestru, faţă de un avans de 7,8% în precedentele trei luni, potrivit biroului de statistică.
Încetinirea creşterii economice va continua la circa 3% în trimestrele al doilea şi al treilea, urmând să se situeze la 3,1% pentru întreg anul, estimează Wojciech Matysiak, analist la Bank Pekao.
Analiştii consultaţi de Bloomberg se aşteaptă la un avans de 3% pentru acest an în Polonia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News