Simptomul CIUDAT raportat de medici, la pacienţii COVID-19
Medicii din întreaga lume raportează un simptom ciudat în cazul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.
Deși nivelul de oxigen din țesuturile lor este la un nivel catastrofal de mic, pacienții vorbesc și se comportă ca și cum nu ar avea nicio problemă, relatează CNN, citat de digi24.ro.
Pacienții care suferă de ceea ce a fost denumit „hipoxie fericită" sau „hipoxie tăcută" vorbesc, stau pe rețelele sociale și nu se plâng de niciun disconfort. Medicii sunt șocați, însă, pentru că la nivelul extrem de scăzut de oxigen din țesuturile lor, ei ar trebui să fie în stare de comă sau într-o accentuată stare de disconfort.
„Imaginați-vă că aveți un pahar plin de aer și, brusc, acel pahar se înjumătățește. În mod natural, corpul se va strădui să compenseze cantitatea lipsă de aer și va induce o respirație de două ori mai rapidă", spune dr. Cedric Rutland, purtător de cuvânt la Asociația Pulmonară Americană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News