Simona Marcu, judecător CSM, despre dosarele cu probleme de la DNA: Nu am văzut pe nimeni să-și ceară scuze
Judecătorul CSM Simona Marcu a precizat, la plenul de marți, unde se dezbate raportul privind cauzele cu magistrați de la DNA, că documentul arată nereguli grave și a menționat că nu a văzut procurori care și-au cerut scuze pentru anchetarea unor magistrați care au fost achitați ulterior.
„Raportul documentează unele nereguli, unele foarte grave care pot însemna forme de abuz. (...) Nu cred că e o coincidență că parte din vocile critice la adresa Secției sunt ale procurorilor menționați în raport ca fiind autori ai unor nereguli. Nu sunt o persoană care vede lucrurile în alb și negru și nu cred că ne vom putea reseta în condițiile în care nu alegem un moment T0 la care să privim lucrurile într-o paradigmă corectă, însă cred că acest moment nu este actual. Nu am văzut pe nimeni să-și ceară scuze, nu am văzut procurori implicați în anchetarea procurorilor George Bălan (achitat, n.r.) sau Tiberiu Nitu (fost procuror general, cauza a fost clasată, n.r.)că le pare rău”, a spus judecătorul Simona Marcu în plenul CSM.
Magistratul a mai spus că nu a observat nici „bun simț” în privința unor astfel de derapaje.
„Hai să facem să nu se mai intâmple, să avem bun simț. Nu am văzut, văd în continuare agresivitate, determinare în a justifica abuzurile înfăptuite, de aceea nu pot privi în cheie optimistă oricât mi-aș dori”, a mai spus Simona Marcu. Plenul CSM are, marți, pe ordinea de zi, raportul Inspecției Judiciare, făcut public în august 2018, prin care inspectorii judiciari au arătat că, în perioada 1 ianuarie 2014 – 30 iulie 2018, DNA a soluționat aproape 2.000 de dosare privind 3.420 de magistrați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News