Data publicării:
Simona Halep, mesaj anti-PSD. Preot Necula: A avut curaj să spună tare
Unul din cei mai cunoscuţi preoţi creştin ortodocşi români, Constantin Necula, îi îndeamnă pe români să ţină postul Adormirii Maicii Domnului până la final şi să nu mai înjure în niciun fel, solidarizându-se astfel cu mesajul transmis de Simona Halep, care a avut parte în timpul ultimului meci de scandări politice.
"Ne apropiem de finalul Postului Adormirii Maicii Domnului şi trebuie să recunosc că, cea mai de preţ lecţie am primit-o de la o sportivă. Mulţumesc Simonei Halep că a avut curaj să spună tare, în limba română, într-o capitală sportivă, ceea ce ceilalţi nu avem curaj să spunem: e deja prea mult.
E deja obositor. E deja nelalocul lui ca într-o vreme în care ne adunăm pentru rugăciune, pentru a înţelege ce taină se ascunde, în maternitatea aceasta, luată la cer de Hristos, la Adormirea Maicii Domnului să continuăm să ne înjurăm unii pe ceilalţi", a spus luni părintele Necula, pe site-ul Mitropoliei Ardealului.
"Nu e nevoie de înjurătură"
"Înjurătura este un accident lingvistic, dar nu trebuie perpetuat. Trebuie să ne reclădim demnitatea limbii, demnitatea rostirii şi demnitatea apropierii de celălalt. Îngăduiţi-mi ca pornind de la lecţia Simonei Halep, să vă rog, eu însumi, în marea încăpere care este România, să ne păstrăm echilibrul şi să încercăm mai cu seamă cei tineri să reînvăţăm să ne vorbim frumos, unul celuilalt.
Nu e nevoie de înjurătură când vrei să spui adevărul. Nu e nevoie de ură când vrei să spui adevărul. Nu e nevoie de înjosirea celuilalt atunci când îţi aperi adevărul. Poate e momentul să fim Simona Halep toţi", a mai declarat Constantin Necula.
Preotul de la Sibiu a fost şi el prezent la proteste antiguvernamentale, însă s-a manifestat paşnic, fără lozinci sau pancarte. Necula a participat la proteste în 2015 şi 2017, la Sibiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News