Data publicării:
Simona Halep, David Popovici şi Cristina Neagu au un lucru în comun. Omul care i-a dus pe toţi spre performanţă
David Popovici, Simona Halep şi Cristina Neagu. Trei români, toţi trei cei mai buni din lume în sporturile lor la un moment dat. Aceştia au, însă, şi ceva în comun.
Este vorba despre Dragoş Luscan, unul dintre cei mai buni preparatori fizici din România. Acesta a lucrat de-a lungul timpul cu Simona Halep, Horia Tecău, Florin Mergea, dar şi cu naţionala de handbal feminin a României.
Luscan, fost handbalist de performanţă, a trebuit să renunţe după două accidentări grave. S-a orientat spre kinetoterapie şi recuperare medicală, şi şi-a început noua carieră la CSA Steaua, la echipa de Polo. El nu era însă plătit, ci beneficia doar de masă şi cazare, conform Fanatik. Asta se întâmpla în 2011.
În 2015, Luscan s-a ocupat de pregătirea fizică a naţionalei de handbal feminin a României, cu Cristina Neagu în rol principal, care a câştigat medalia de Bronz la Mondialele din Danemarca, după 31-32 cu Polonia în finala mică.
După experienţa de la handbal, Luscan a mers să lucreze cu Horia Tecău şi Florin Mergea, iar perechea de tenismeni a cucerit argintul la Olimpiada de la Rio de Janeiro, singura medalie olimpică din istoria tenisului românesc.
În 2016 a început să lucreze cu Simona Halep, sportivă alături de care a stat un an de zile.
Din 2017, Luscan lucrează cu David Popovici
În 2017, Camelia Potec l-a chemat pe Dragoş Luscan să lucreze cu lotul de cadeţi la un cantonament organizat de Federaţie, iar printre acei cadeţi se număra şi David Popovici, pe atunci încă o tânără speranţă.
Proaspăt accidentat la genunchi, David Popovici a avut nevoie de ajutorul lui Luscan. Colaborarea dintre cei doi l-a dus, până la urmă, pe culmile succesului.
Iar colaborarea strânsă cu Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici, l-a ajutat pe sportivul de 17 ani să ajungă noua senzaţie a nataţiei mondiale. “Lucrurile n-ar merge, dacă nu ar exista o colaboare așa bună cu Adrian, pentru că Adrian e cel care mă ajută și ne ajută să înțelegem ce are nevoie David, cam care sunt problemele în apă, cam ce ar trebui lucrat, cum vede el lucrurile”, spunea Dragoş Luscan într-un interviu pentru lead.ro.
Ce spunea Luscan despre colaborarea cu David Popovici
"Sunt anumite rutine pe care le urmăm, pe încălzire, pe anumite exerciții, sunt exerciții care tot timpul ne-am dat seama, unele îi plac, unele sunt mai bune, altele nu îi plac. Petrece ceva timp la pregătirea fizică, însă în sportul de performanță nu suntem ghidați de timpul de cât durează tratamentul, cât durează antrenamentul, trebuie să facem ceea ce trebuie și asta uneori necesită, mai mult sau mai puțin timp în funcție de perioada competițională în care ne aflăm.
În momentul în care mi s-a propus să lucrez pe termen lung cu David am avut un feeling bun și mi-am oferit serviciile cu mare drag și am crezut cu drag în visul lui, în acest proiect și mi-am dat seama că o să aibă rezultate. Poate că nu ne așteptam ca aceste rezultate să fie atât de rapide, dar cu atât mai bine.
El ne apreciază foarte mult, pentru că a avut și rezultate, se simte foarte bine, a stat ferit de accidentări și până la urma urmei cam asta contează, iar rezultatele vorbesc de la sine. Din moment ce David este cel mai bun, atunci suntem și noi cei mai buni. Este de felicitat că a înțeles că în jurul lui trebuie să fie mai multe persoane și ascultă astfel încât să își poată îndeplini obiectivele, cumva este un cumul de mai mulți factori. Mental stă destul de bine și, de fapt, asta este una dintre cel mai mari forțe ale lui", a explicat Dragoş Luscan după proba de 200 m liber, câştigată de român.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News