Data publicării:

Simona Halep, aplaudată la scenă deschisă. Mihai Gâdea: Au fost mulţi câini care au lătrat

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Mihai Gâdea, moderatorul emisiunii "Sinteza Zilei", a vorbit despre momentul de glorie al Simonei Halep, despre primirea fastuoasă de care a avut parte pe Arena Naţională după câştigarea trofeului de la Wimbledon, însă nu a ratat ocazia să îi atace pe criticii tenismenei. 

Alegeri prezidentiale 2024

"De foarte multe ori, oamenii de succes sunt remarcaţi când ajung la acel succes. Dar Simona Halep a început la momentul în care era greu chiar şi pentru ea să îşi imagineze că într-o zi o va învinge pe Serena Williams şi că de fapt această victorie va fi chiar în finala de la Wimbledon. Să ajungi să îţi baţi idolul, o legendă, în cel mai bun meci al vieţii tale, nu e noroc, nu e şansă, decât într-o mică măsură. E multă muncă, concentrare, determinare şi trebuie să crezi foarte mult în ceea ce eşti tu şi ce ai făcut tu în toţi anii.

Steve Jobs spunea aşa: Dacă priveşti cu atenţie, cele mai multe succese care apar peste noapte au durat de fapt foarte mult. Winston Churchill spunea că nu vei ajunge niciodată la finalul călătoriei dacă te opreşti la fiecare câine care latră. Au fost mulţi câini care au lătrat de-a lungul timpului, nu mă îndoiesc!", a declarat Mihai Gâdea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel