Concurenţii aflaţi în cursa pentru marele premiu în valoare de 40.000 euro vor face ultimele pregătiri pentru sãrbãtorile pascale, pe care le vor petrece împreunã în casã, dar vor avea parte şi de o serie de provocări total neaşteptate. Astfel, astăzi şi mâine, băieţii se vor întrece într-o cursă-maraton, cu un premiu foarte special, pe care îl vor afla în ediţia specială a emisiunii Mireasa, sâmbătă, de la 13:45, la Antena 1. Dis de dimineată, băieţii vor porni în căutarea oului de aur într-o pădure de lângă Capitală.
Pe lângă premiul special, va exista şi un premiu de consolare, la fel de atractiv – o cină romantică şi o noapte petrecută în afara casei Mireasa. În tot acest timp, fetele îşi vor dovedi abilităţile de gospodine şi se vor întrece în plămădit cozonaci, pască, ouă încondeiate, sarmale, drob şi alte preparate tradiţionale, iar curăţenia de Paşte nu va fi nici ea omisă.
Cum se vor descurca aceştia, telespectatorii vor putea urmări sâmbăta aceasta, de la 13:45, în cea mai nouă gală Mireasa. Tot atunci, vor putea urmări şi cum se vor pregăti concurenţii pentru noua provocare pe care o vor primi chiar de Paşte – câte un iepuraş de care vor avea grijă cât vor sta în casa Mireasa şi pentru care vor trebui să construiască fiecare câte o cuşcă. Emoţiile îşi vor face şi ele simţite prezenţa, deoarece chiar şi în prag de sãrbãtoare concurenţii vor primi mesaje emoţionante de la cei dragi.
Simona Gherghe a pregătit surprize de proporții în edițiile speciale de Paște ale show-ului „Mireasa”
În noaptea de Înviere, lumina sfântă va ajunge şi în casa Mireasa, iar concurenţii vor putea urmări slujba de Înviere. Duminică vor lua masa în familie în casa Mireasa, masă pentru care îşi vor pregăti singuri preparatele tradiţionale. Luni, în a doua zi de Paşte, de la ora 14:00, într-un decor de sărbătoare, de data aceasta amenajat în casa Mireasa, Simona Gherghe va fi invitata specială a concurenţilor la masă, nu în postura de gazdă a reality show-ului, ci de prietenă a acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă