Simon Sebag Montefiore vine în România
Celebrul istoric britanic, om de televiziune și autor de romane de succes, Simon Sebag Montefiore, vine în România la invitația Editurii Trei pentru lansarea celui mai nou volum istoric, „Romanovii (1613-1918)”.
Saga istorică ce a cucerit deja întreaga lume și este bestseller internațional spune povestea intimă a ascensiunii și prăbușirii fabuloasei dinastii a Romanovilor și va fi lansată în prezența autorului, la București, în două mari evenimente culturale, cu public.
Pe 5 decembrie, la Biblioteca Centrală Universitară și pe 6 decembrie, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, vor fi discutate împreună cu autorul nu numai ultimul său volum istoric, „Romanovii (1613-1918)", ci și celelate cărți istorice și romane de ficțiune, publicate de Editura Trei.
Mail on Sunday descrie „Romanovii 1613-1918" ca o poveste care întrece farmecul celebrului clasic „Război și pace" și depășește în intensitate puterea intrigilor și suspansul create de „Urzeala tronurilor", pusă în valoare de capacitatea autorului de a oferi atât o perspectivă istorică reală, cât și un regal scriitoricesc. Unii au spus despre „Romanovii 1613-1918" că este precum 20 de romane palpitante într-unul singur, alții că scoate la iveală pofta de sânge, sex, excese și crime a unei dinastii ce se întinde pe 300 de ani, iar talentul de povestitor al autorului britanic reușește să pună în valoare toate aceste informații. Mereu atent la detalii, Montefiore este capabil să ofere o perspectivă istorică echilibrată asupra unor evenimente care au marcat istoria lumii.
„Romanovii" au fost dinastia cea mai spectaculoasă din epoca modernă. Cu un palmares uluitor, ei au reușit să domnească peste o șesime din suprafața pământului. Cum a reușit o familie să transforme o țară ruinată de războaie în cel mai mare imperiu al lumii? Și cum l-a pierdut apoi? Aceasta este istoria intimă a douăzeci de țari și țarine, unii atinși de geniu, alții de nebunie, dar toți inspirați de credința într-o autocrație divină și animați de ambiție imperială.
Pasionanta cronică realizată de Montefiore dezvăluie lumea lor secretă, o lume a puterii neîngrădite și a edificării fără scrupule a unui imperiu grandios, dar umbrită de intrigi de palat, rivalități de familie, decadență sexuală și extravaganță feroce, și populată de o întreagă distribuție de aventurieri, curtezani, revoluționari și poeți, de la Ivan cel Groaznic la Tolstoi, și de la regina Victoria la Lenin.
Scrisă cu un remarcabil talent literar și îmbogățită cu noi și aprofundate cercetări de arhivă, Romanovii este deopotrivă o captivantă poveste despre triumf și tragedie, iubire și moarte, un studiu universal despre putere și un portret esențial al măreției care continuă să definească Rusia și astăzi.
Volumul „Romanovii 1613-1918" deschide noi perspective asupra ultimei familii regale ruse și asupra debutului comunismului în Europa de Est, cu doar câteva săptămâni înainte de Centenarul încheierii Primului Război Mondial și al execuției ultimilor membri ai dinastiei Romanov.
[citeste si]
Simon Sebag Montefiore este un celebru istoric britanic, om de televiziune și autor de succes, ale cărui cărți, devenite bestselleruri în întreaga lume, au fost publicate în peste 48 de limbi și recompensate cu multe premii. Printre lucrările sale cele mai cunoscute se numără „Ecaterina cea Mare și Potemkin" (nominalizată la premiile Samuel Johnson, Duff Cooper și Marsh Biography), „Ierusalim – Biografia unui oraș" (devenită bestseller internațional), „Stalin: Cartea Țarului Roșu", precum și romanele „Sașenka" și „Într-o noapte de iarnă". Montefiore a studiat istoria la Universitatea Cambridge, unde a primit titlul de doctor, și este Fellow al Royal Society of Literature din Marea Britanie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News