Data actualizării:
Data publicării:

Simon Baker, actor și regizor australian, a recunoscut că a condus sub influența alcoolului

Autor: Andreea Deaconescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Simon Baker, actor și regizor australian, a recunoscut că a condus sub influența alcoolului în fața unei instanțe din New South Wales (NSW), Australia, transmite BBC. 

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 20 iulie, când Baker a fost oprit de poliție în apropierea casei sale din regiunea Byron Bay, fiind depistat în stare de ebrietate la volan, mai notează sursa citată.

Deși nu a fost prezent la termenul de miercuri fixat de Tribunalul Mullumbimby, documentele instanței arată că actorul, în vârstă de 55 de ani, și-a recunoscut vina în dosarul ce vizează acuzația de conducere sub influența alcoolului. Este prima abatere de acest fel pentru starul australian.

Simon Baker este cunoscut publicului larg pentru rolurile sale din seriale și filme de succes, precum „Home and Away”, „The Devil Wears Prada” și celebrul serial american „The Mentalist”, pentru care a primit premiile Emmy și nominalizări la Globul de Aur. Cariera sa a început însă în nordul New South Wales, unde a jucat în producții australiene de renume precum „Heartbreak High” și „A Country Practice”.

În 1993, Baker a primit premiul pentru cel mai bun nou talent la premiile Logie, cele mai prestigioase premii din televiziunea australiană. Succesul său în Australia i-a deschis drumul spre Hollywood, unde a obținut un rol în filmul premiat cu Oscar, „L.A. Confidential”.

După două decenii petrecute în industria de film din Statele Unite, Simon Baker s-a întors în Australia, unde a continuat să joace și să regizeze filme și seriale. Recent, a fost nominalizat din nou la premiile Logie, de data aceasta pentru cel mai bun actor în rolul principal, datorită rolului său în popularul serial Netflix „Boy Swallows Universe”.

Baker urmează să se întoarcă în fața instanței de la Tribunalul Mullumbimby pe 11 septembrie, când va fi pronunțată sentința în cazul său, mai scrie BBC.

***

În 2012, Ashton Kutcher era cel mai bine plătit actor TV al momentului din întreaga lume, potrivit Agerpress. Fostul soț al lui Demi Moore era plătit cu 700.000 de dolari pe episod în serialul “Two And A Half Man”/“Doi bărbați și jumătate”.

Cea de-a doua poziție era ocupată de Jon Cryer, care joacă în același serial, pe locul trei clasându-se Mark Harmon, interpretul lui Jethro Gibbs din “NCIS”.

Acrița Mariska Hargitay ocupa locul patru, cu un câștig de 385.000 de dolari pe episod. Actorii din serialul “Grey’s Anatomy”/“Anatomia lui Grey” îi urma, fiecare primind aproximativ 350.000 de dolari pentru fiecare episod.

Citește mai multe aici: https://www.dcnews.ro/ashton-kutcher-cel-mai-bine-platit-actor-de-televiziune-din-lume_221873.html.

Topul celor mai bine plătiți actori din 2012 continuă cu Simon Baker din serialul “În mintea criminalului” și Kaley Cuoco din “The Bing Bang Theory”, care primesc 300.000 de dolari pe episode.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel