Data publicării:
Silvia Chifiriuc, despre relația cu Petre Roman: S-a pus multă presiune pe mine
Silvia Chifiriuc a vorbit despre relația cu soțul ei, Petre Roman, și începuturile poveștii dintre ei.
"S-a pus multă presiune pe mine şi în mare parte, pe nedrept. Am suferit pentru că sunt un om foarte sensibil. Dar am avut mereu acest crez al meu că am mers pe drumul meu drept. Sunt un om foarte sigur pe mine atunci când aleg ceva. Am o singură teamă: de Dumnezeu”, a spus soţia lui Petre Roman, conform Wowbiz.
"Nu ne sufocăm unul pe altul"
"Eu am trăit şi trăiesc în relaţia asta foarte frumos. Sunt un om realizat din toate punctele de vedere. Avem un băieţel minunat. A împlinit 11 ani Petrus. Şi exact cum spuneam, este o situaţie neplăcută sau incomodă, atunci când nu eşti sigur pe ceva. Când nu ţi se transmite cu adevărat ceea ce tu aştepţi din partea celuilalt partener. Atâta timp cât eu am simţit din partea lui lucruri bune.
Totul este ca la început. Nu văd nicio diferenţă. Noi suntem două persoane foarte libere, în sensul că nu ne sufocăm unul pe altul. El citeşte, eu am programul meu. Şi când ne vedem la masă, acum cu pandemia am stat mai mult timp împreună, asta este extraordinar, să te poţi completa foarte bine şi să îţi fie drag să stai cu cineva”, a mai declarat Silvia Chifiriuc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News