Data publicării:
Silvestru Șoșoacă, audiat. Cazul semnăturilor false pentru alegeri, explicat de avocatul Bărbuceanu: Parchetul nu avea niciun motiv să aștepte
Avocatul Bogdan Bărbuceanu a explicat cazul semnăturilor false pe care le-ar fi depus Silvestru Șoșoacă la Biroul Electoral Central, sub îndemnul AUR, pentru a reuși să intre în cursa electorală, în cadrul alegerilor europarlamentare de duminică.
Miercuri, mai mulți membri ai Alianței pentru Unirea Românilor au fost luați și duși la Parchetul General pentru audieri, după ce aceștia ar fi falsificat semnături pentru candidatura independentă a lui Silvestru Șoșoacă la alegerile europarlamentare.
Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere AUR, a susținut în după-amiaza zilei de miercuri o conferință de presă, în fața Parchetului General, în care a infirmat zvonurile apărute în presă și a denunțat un atac din partea celor care dețin puterea în România.
Pentru a ne lămuri dacă suntem martorii unui abuz sau dacă justiția pur și simplu își face treaba, i-am luat un scurt interviu avocatului Bogdan Bărbuceanu.
FOTO: Inquam Photos / George Calin
„George Simion recunoaște că există semnături false”
Întrebat de ce consideră că audierile Parchetului au început în săptămâna preliminară alegerilor, avocatul a declarat:
„Păi nu avea niciun motiv să aștepte. Parchetul, atunci când are o suspiciune, se poate autosesiza. Înțeleg că există totuși un fel de denunț, din ce am auzit din anumite părți ale mass-media. Nu știu exact despre ce este vorba, dar dacă se concretizează faptele vorbim despre fals material în înscrisuri oficiale.”
Alexandru Negrici: „Care ar fi consecința aici? Pierderea funcției de către Silvestru Șoșoacă, în cazul în care câștigă un loc de europarlamentar? Ar fi asta o premieră?”
Bogdan Bărbuceanu: „Dacă dânsul participă și câștigă la alegeri, siguri că se poate anula ulterior mandatul, în baza unei soluții definitive. Ar fi o premieră, bineînțeles! Dar ce cred au că dumneavoastră, presa, ar trebui să semnalați presiunea asta care se pune acum pe justiție și cum ei (liderii AUR) încearcă să își facă o campanie electorală pe subiectul ăsta. Am văzut pe acolo mitinguri, pancarte. Bineînțeles că acela e un miting neautorizat. Dacă dumneavoastră mergeți acum la Parchetul General și strigați acolo, o să vă ridice imediat și eventual o să vă mai facă un dosar și pentru deranjarea liniștii publice. Acum văd că lor nu li s-a întâmplat nimic, mă rog.”
Alexandru Negrici: „Care ar fi pedeapsa pentru Silvestru Șoșoacă, cel care ar fi comis infracțiunea, dar și pentru liderii AUR, cei care ar fi instigat la săvârșirea infracțiunii? Și care ar fi termenul de prescripție?”
Bogdan Bărbuceanu: „Vorbim despre fals material în înscrisuri oficiale, în formă calificată. Dacă se dovedesc faptele, bineînțeles. Pedeapsa ar fi de la 1 la 5 ani, pentru că e săvârșită de un funcționar public. Iar pedeapsa pentru instigator, ne spune Codul Penal, este aceeași ca pentru autor. Acum sigur că se individualizează raportul de participație al fiecăruia. Instigarea, dacă ne uităm în doctrină, e de mai multe feluri - simplă, calificată, etc. Eu nu știu exact cum s-a săvârșit. Simplă e atunci când se petrece prin rugăminți, îndemnuri, iar calificată e prin presiuni efective sau oferirea de daruri. Iar termenul de prescripție e de 5 ani.”
Alexandru Negrici: „Vedeți și cea mai mică ingerință a justiției în sistemul electoral, așa cum acuză AUR?”
Bogdan Bărbuceanu: „Nu, eu nu văd vreo ingerință și nu observ nicio problemă. Nici măcar nu s-a dispus începerea urmăririi penale. Audierile se fac în calitate de martori și, repet, justiția trebuie să își facă treaba fără suspiciunea unui interes electoral. Deci fără să cerceteze un dosar doar dacă trec alegerile. Nu are nicio legătură o cercetare penală cu momentul în care se desfășoară. Mă rog, așa ar trebui să fie. Acum știți cum e, văzând și ceea ce s-a întâmplat cu Coldea... Dar acum tind să cred că este pur și simplu o cercetare efectuată la momentul în care au aflat informația. E chiar de lăudat că Parchetul General se mișcă destul de repede, în contextul în care vedeam acum câteva zeci de minute un interviu pe care George Simion l-a dat și unde recunoaște că există semnături false.
Alexandru Negrici: „Iar în cazul acesta ar putea Parchetul să se autosesizeze și pe semnăturile AUR, în urma interviului unde Simion recunoaște că a falsificat semnături?”
Bogdan Bărbuceanu: „Bineînțeles că da. Dacă există asemenea indicii, în acest moment, sigur că se pot face cercetări.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News