Data publicării:
Sfinții Împărați Constantin și Elena. Moaștele Împăraților, decizia BOR
Moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Dimitrie cel Nou nu vor fi scoase spre închinare credincioșilor de hramul istoric al catedralei, sărbătorit în data de 21 mai.
Catedrala Patriarhală va fi deschisă pentru cei care vor să se roage și să aducă cinstire sfintelor moaște, respectând normele în vigoare.
Slujbele de hram vor fi oficiate în aer liber, în „Baldachinul Sfinţilor" din apropierea lăcașului de cult.
În ajunul sărbătorii, miercuri, de la ora 16:00, Slujba Privegherii va fi săvârșită de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul.
A doua zi programul liturgic va începe cu slujbele Miezonopticii și Acatistul Sfinților Împărați, de la ora 07:30.
Liturghia va începe la ora 09:30.
Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, au fost dăruite de generalul Petru Saltâcov în iulie 1774, iar fragmente din moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena au fost oferite Patriarhului Teoctist, în anul 2002, de o delegație a Bisericii Ortodoxe din Cipru, informează basilica.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News