Data publicării:

Icoanele făcătoare de minuni de la o biserică veche de 300 de ani din București. A scăpat de furia lui Ceaușescu - VIDEO

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ Pexels
Foto ilustrativ Pexels

Una dintre cele mai frumoase și discrete biserici din București, veche de 300 de ani, deține un impresionant tezaur duhovnicesc.

Este vorba despre Biserica Kretzulescu, bijuterie arhitehtonică unică din inima Bucureștiului, care deține multe icoane, unele mai vechi ca așezământul. Biserica a fost construită între anii 1720-1722 de marele logofăt Iordache Kretzulescu şi Safta, una dintre cele 6 fete ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu.

Părintele Paroh Victor Lucian Georgescu a vorbit despre această biserică - reper istoric, o minune a lui Dumnezeu, pentru că a scăpat de a fi demolată de Ceaușescu, în ultima clipă a regimului comunist, are mai multe odoare prețioase, printre care și icoane făcătoare de minuni.

Icoană înaintea căreia îngenunchează foarte mulți închinători...

"Această biserică deține un fond de icoane cu valoare patrimonială, icoane foarte vechi, mai vechi chiar decât biserica. Aici au fost așezate, în secolul XX, capodoperele iconografice pe care descendenții familiei Kretzulescu le dețineau în casele lor particulare. Avem mai multe icoane, care în acest moment, nu sunt în biserică, pentru că trec printr-un parcurs de restaurare. Dar am lăsat două cele mai prețioase, în opinia noastră, și aici este bineînțeles o afirmare deplin subiectivă, dar sunt cele mai dragi nouă. Este această icoană de secol XIX a Maicii Domnului cu Pruncul, de la iconostasul mobil, din partea de nord a naosului, o icoană înaintea căreia îngenunchează foarte mulți închinători ai acestei biserici.

Video

Youtube video image

Numeroși oameni vin și se închină mai cu seamă la această icoană...

În  mod nescris mi s-a transmis faptul că era considerată ca fiind făcătoare de minuni. Și vă spun că, stând aici în biserică, văd cum numeroși oameni vin și se închină mai cu seamă la această icoană. Se închină și la o icoană și mai veche decât aceasta și mai nobilă prin modul în care este realizată, este tot o icoana a Maica Domnului cu Pruncul, care este însemnată ca fiind donația familiei Krețulescu, a urmașilor din direcția Iordache, a lui Iordache și Safta. Este o icoană de la jumătatea secului al al XVIII-lea, într-o pictură frumoasă și acoperită cu o ferecătură de dantelărie în argint aurit. Aceste două icoane, așa cum vă spuneam, dau la rândul lor greutate din punct de vedere duhovnicesc acestui sfânt lăcaș și oamenii vin cu evlavie.

Simțim ocrotirea ei în acest sfânt lăcaș

Și noi ne raportăm cu o evlavie specială față de acestea, știut fiind că, oricum, Maica Domnului este cea care este, cum spunea părintele profesor Vasile Reducă, preotul Paroh de dinaintea mandatului meu aici, este patroana acestui sfânt lăcaș. Este stareța acestuia. Și ea își aduce și slujitorii aici, și închinătorii. Deci Maica Domnului, cea care a ocrotit familia Brâncoveanu și familia Krețulescu, descendenți prin Safta, din familia din familia domnitorului Brâncoveanu, este cea care ne ne ocrotește pe mai departe și simțim ocrotirea ei în acest sfânt lăcaș", a spus părintele Paroh Victor Lucian Georgescu, la podcastul "Altceva" cu Adrian Artene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel